Caută
Close this search box.

Uniunea Europeană intensifică controalele de arme, pe fondul riscului terorist

 

Statele membre ale UE au ajuns la un acord în favoarea intensificării controalelor de arme, în urma atacurilor care au terorizat Europa în ultimii doi ani, scopul acestei acţiuni fiind de a limita mijloacele prin care extremiştii ar putea obţine arme mortale în mod legal, informează Russia Today, preluată de Mediafax.

Comisia Uniunii Europene a anunţat că cele 28 de state au ajuns la un acord politic, împreună cu Parlamentul European, de a înăspri controalele armelor. Dezbaterea în privinţa măsurilor de control mai stricte ale armelor persistă încă din anul 2015, după atacurile teroriste din Paris, în urma cărora 130 de persoane au decedat.

”După un an de discuţii, Parlamentul şi Consiliul European au ajuns la un acord politic provizoriu în privinţa Directivei armelor de foc”, a comunicat Comisia.

Principalele schimbări în Directiva armelor de foc includ plasarea unei interdicţii asupra armelor semiautomate.

În acelaşi timp, Comisia Europeană a transmis că ”regretă” că problema armele AK47 şi AR15 nu au fost acoperită în urma acordului.

Noile reglementări doresc să cuprindă, de asemenea, plasarea unui restricţii ”asupra armelor sonice”, precum şi a celor scoase din uz.

Legislatorii susţin că armele acustice sau cele de semnal, desemnate să tragă gloanţe oarbe, pot fi uşor transformate într-o armă funcţionabilă. Acelaşi lucru se poate întâmpla cu uşurinţă şi în cazul celor scoase din uz.

La începutul lunii decembrie, Agenţia europeană a poliţiei, Europol, a avertizat că reţeaua teroristă Stat Islamic intenţionează să comită noi atentate de amploare în Uniunea Europeană, fiind vizate ţările care participă la coaliţia antiteroristă coordonată de Statele Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri