Acum ni se pare normal să aşteptăm investitori străini, în special americani, în România. Cu 42 de ani în urmă lucrurile stăteau invers, România investea în Statele Unite. Combinatul siderurgic de la Galaţi a funcţionat, timp de 15 ani, cu cărbune extras dintr-o mină din statul Virginia, SUA, realizată cu bani româneşti.
În 1967 România a dat în folosinţă combinatul siderurgic de la Galaţi. Pentru a-i asigura materia primă, adică minereu de fier şi cărbune coxificabil, rezervele naturale interne nu erau sificiente. ”Fiind inginer în domeniul minier am lansat o ideea privind importurilor de materii prime – nu intru în detalii tehnico-economice. Ceauşescu a auzit de idee şi m-a chemat la el pentru consultări, împrună cu cei ce conduceau ministerul minelor la acea vreme. Era nervos pentru că nu i se vorbise despre teoria mea. În fine, în 1974 am primit ordin să mă duc în Statele Unite şi să perfectez un contract privind importul de cărbune din America. Am negociat cu fostul senator american Al. Gore senior, (tatăl lui Al. Gore jr. vicepreşedinte al Statelor Unite între 1993 şi 2001 – n.r.) care reprezenta Island Creek Coal Company, firmă deţinătoare a câmpurilor miniere Pocahontas din Virginia. Noi urma să investim 252 de milioane de dolari în deschiderea unei minei, iar producţia urma să fie împărţită între cele două state”, a spus dr. ing. Florea Neagu, fostul director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a făcut studiile de fezabilitate şi a elaborat proiectul de contract pentru mina româno-americană.
Afacerile ţării noastre erau supervizate de ruşi
Afacerea era de mari dimensiuni, dolarul fiind mult mai puternic la acea vreme, iar negocierile au durat două luni, respectiv septembrie – octombire 1974. Mina româno-americană a fost numită ”Virginia – Pocahontas 6”, iar producţia de 1.400.000 de tone pe an a fost împărţită în două, jumătate pentru români, jumătate pentru americani.
”L-am întrebat pe Al Gore senior când se va semna contractul iar el mi-a zis că se va semna la Bucureşti, după ce va face o vizită la Moscova. Am întrebat dacă are vreo afacere cu sovieticii şi mi-a răspuns că nu, merge acolo pentru afacerea noastră. Adică trebuia să ceară consimţământul ruşilor pentru a face o afacere cu România – aşa erau vremurile. Contractul s-a semnat în vara anului 1975 şi sa derulat până prin 1992, când guvernele post-decembriste de la Bucureşti au renunţat la el pe motiv că siderurgia noastră nu mai este viabilă. Acum a rămas doar amintirea: România a avut o mină de cărbune în Statele Unite…”, a adăugat Florea Neagu.
