Caută
Close this search box.

Erou la 9 ani! Un băieţel şi-a salvat fraţii dintr-un incendiu care le-a mistuit casa chiar de Crăciun

Un băiețel de 9 ani din localitatea Teremia Mare, județul Timiș, a devenit erou de Crăciun, după ce și-a salvat mama și frații mai mici dintr-un incendiu care le-a mistuit casa.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș a fost anunțat, luni, în jurul orei 10.45, despre producerea unui incendiu la o casă din localitatea Teremia Mare. La locul intervenției s-au deplasat, de la Stația de Pompieri Sânnicolau Mare, două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, un ofițer și nouă subofițeri. În sprijinul acestora a venit și o autospecială a SVSU Teremia Mare.

Familia care locuia în acea casă, formată din mamă și trei copii minori, în vârstă de 2, 5 și respectiv 9 ani, s-a autoevacuat din locuință, cei trei fiind alertați chiar de copilul de 9 ani, care a observat primul incendiul, potrivit b1.ro, via libertatea.ro.

Copilul s-a trezit primul, și-a alertat mama și i-a scos pe ceilalți doi frați mai mici din camera în care dormeau.

Aceștia au primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD și sunt în afara oricărui pericol, dar vor fi nevoiți să locuiască în altă parte, deoarece incendiul a afectat toate încăperile locuinței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri