Caută
Close this search box.

”Angajare de clovn”: piesa de teatru unde râsul se confundă cu plânsul

La Sala Studio a Teatrului Național din București, publicul se va întâlni cu un nou spectacol: ANGAJARE DE CLOVN de Matei Vişniec, în regia lui Ion Caramitru. 

Sala Studio este una din cele mai ofertante săli de teatru din București, din punct de vedere sceno-tehnic. În acest spectacol, natura piesei și viziunea regizorală exploatează la maximum potențialul spațiului de joc, ideal pentru întâlnirea cu iluzia absolută și cu mirajul libertății fără granițe.

Piesă îndrăgită deopotrivă de regizori și de spectatori, ANGAJARE DE CLOVN ne vorbește nu doar despre fascinația în fața miraculoasei lumi a circului, ci și despre dorința fiecăruia dintre noi de a-i pătrunde tainele. Trei clovni bătrâni se reîntâlnesc în fața unui anunț de angajare, atârnat de o ușă ce se încăpățânează, în chip misterios, să rămână închisă. Ne aflăm pe teritoriul spectaculosului și al metaforei, iar călăuze ne vor fi chiar ei, clovnii.

 “Clovnul este personajul care râde plângând şi plânge râzând, observă autorul, iar în tradiţia Europei măscăricii şi bufonii au fost uneori singurele personaje de la curţile regilor şi ale nobililor care aveau voie să spună adevărul, ba chiar să-și ironizeze stăpânii şi să-şi râdă de mai-marii lumii. Pe clovni i-am văzut şi ca nişte purtători de oglinzi sparte în care se reflectă strâmb lumea reală. Iar uneori ei pot fi şi sadici, ba chiar monstruoşi, atunci când societatea ne transformă pe toţi în clovni debili şi fără talent, în marionete ale societăţii de consum (după ce am fost marionete ale unor dictatori)”.

”ANGAJARE DE CLOVN, o piesă despre ei – artiști și despre noi – spectatori, de ieri și de azi, de aici și de aiurea, într-o montare plină de umor, sensibilitate, cinism duios și acrobaţii sufleteşti, susținută cu multă sensibilitate și talent de trei tineri actori ai TNB: Petre Ancuţa, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos. Reușita montării semnate de Ion Caramitru este întregită de o echipă de creație aleasă: Decorul – Florilena Popescu Fărcășanu, Costumele – Liliana Cenean, Light design – Chris Jaeger, Coregrafia – Florin Fieroiu”, precizează comunicatul de presă, difuzat de TNB.

Foto: Florin Ghioca, TNB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri