Caută
Close this search box.

Austriecii îşi aleg astăzi preşedintele dintre un naţionalist şi un independent

 

Alegerile prezidenţiale din Austria au loc astăzi, iar cei doi candidaţi, Norbert Hofer (45 de ani, din partea partidului de extremă dreaptă Freedom Party) şi Alexander van der Bellen (72 de ani, independent) sunt prea apropiaţi pentru a putea face predicţii. Van der Bellen a câştigat alegerile desfăşurate în luna mai, însă acestea au fost anulate din cauza unor suspiciuni de fraudă.

BBC scrie că rolul preşedintelui austriac este în mare parte ceremonial, însă acesta are puterea să dizolve Camera inferioară a Parlamentului şi să determine organizarea de alegeri anticipate, relatează Mediafax.

Curtea constituţională din Austria a decis, în iulie, repetarea alegerile prezidenţiale, acestea fiind pierdute la diferenţă mică de candidatul de extremă dreapta Norbert Hofer, care însă a contestat rezultatul, invocând probleme majore la numărarea voturilor.

Alegerile câştigate de candidatul verzilor Alexander van der Bellen, cu mai puţin de un procent în faţa candidatului de extremă dreapta Norbert Hofer au fost reluate, decizia aparîinand Curţii Constituţionale a Austriei, care constatase nereguli extinse la numărarea voturilor trimise prin poştă.

Curtea a constatat că peste 700.000 de voturi prin poştă au fost numărate greşit, lucru care aruncă suficientă îndoială pentru ca alegerile să fie reluate.

Instanţa constituţională a decis că au fost încălcate regulile într-un fel care a influenţat rezultatul, însă nu există dovezi că numărătoarea a fost manipulată, conform Reuters.

Norbert Hofer, candidatul Partidului Libertăţii, anti-imigraţie şi cu poziţii de extremă dreapta, a pierdut alegerile de pe 22 mai cu 31.000 de voturi.

Poziţia de preşedinte în Austria este simbolică, fără puteri executive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri