Caută
Close this search box.

Darren Cahil, crede că Simona este mai puternică decât anul trecut

darren simona halep

 

Australianul Darren Cahill, care o antrenează pe Simona Halep de 2 ani, a apreciat că eleva sa se află într-o formă fizică mult mai bună ca anul trecut, când pregătirea ei a fost afectată de un virus.

Simona Halep și Darren Cahill au susținut joi un antrenament deschis la sala de tenis din complexul olimpic Izvorani.

”Cred că Simona este într-un stadiu foarte bun, s-a antrenat bine timp de două săptămâni și jumătate înaintea sezonului viitor. Joacă și se simte bine. O schimbare mare față de anul trecut, când era chinuită de un virus. Fizic se simte puternică, a jucat mult tenis și totul a mers bine până acum. Îmi place aici de fiecare dată când vin, este o țară frumoasă. Ne-am antrenat și la Brașov, la altitudine, apoi am revenit la București și ne-am antrenat bine și aici”, a declarat australianul care i-a mai pregătit Lleyton Hewitt, Andre Agassi, Ana Ivanovic sau Andy Murray.

Cahill este adeptul antrenamentelor în care jucătorii trebuie să tragă tare, dar să facă totul cu zâmbetul pe buze.

”Cred că e important să ai un scop când te antrenezi și să atingi acel obiectiv. Dar este nevoie și de relaxare, asta facem și ne place să râdem. Când intri pe teren totul devine ca un job, dar nu vrem să fie un job, ci să ne simțim bine și să faci lucrurile tot mai bine. Să te antrenezi cu un scop, dar să te bucuri de fiecare secundă”, a declarat australianul, citat de Agerpres.

Simona Halep va pleca la jumătatea lunii decembrie în Australia pentru o acomodare cât mai bună pentru primele turnee din 2017.

”Este bine să te acomodezi mai devreme cu condițiile din Australia, pentru că sunt total diferite de cele de aici din Europa și din acest motiv vom merge în Australia. Să facem antrenamente, condiție fizică, o acomodare cât mai bună pentru a fi pregătită la primul turneu”, a precizat antrenorul de la Antipozi.

 

Cahill a adăugat că o învață pe Simona să se antreneze singură, pentru a se descurca atunci când el nu poate fi alături de ea la turnee.

”E o persoană grozavă, când antrenezi pe cineva e important să ai o relație bună în teren și în afara terenului, să fii pe aceeași lungime de undă, să te bucuri de aceleași lucruri. Cred că avem personalități similare, îi place să muncească din greu să obțină ce își dorește, chiar dacă îi va lua ceva timp. Eu cred că a avut un an foarte bun în 2016 și pentru că la nivelul ei totul este judecat prin rezultate și Grand-Slam-uri, de aceea ne vom concentra în 2017 pe aceste turnee. Jobul meu este s-o învăț să se antreneze singură, deci nu să o antrenez efectiv, ci o învăț să se antreneze ca și când eu aș fi acolo când nu sunt. O ajut când pot, dar îi dau responsabilitatea de a se pregăti singură. Lucrăm tare, vom continua așa și ea dă totul pentru a fi cât mai bună. Abia așteptăm anul 2017”, a conchis Cahill, 51 ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri