Caută
Close this search box.

Europa, împânzită de staţii de încărcare ultrarapide pentru maşini electrice

BMW Group, Daimler AG, Ford Motor Company şi Volkswagen Group vor înființa o societate mixtă pentru crearea de staţii de încărcare ultrarapide şi de mare putere, pentru maşini electrice, de-a lungul celor mai mari autostrăzi din Europa. Sunt în plan circa 400 de staţii de 350 kW.

Prin numărul relativ mare de staţii care vor fi instalate se creează un fel de „autostrada electrică”, iar puterea foarte mare instalată (350 kW) va permite încărcarea maşinilor în câteva minute sau cel mult zeci de minute – mult mai rapid faţă de standardele actuale.

Sursele de energie vor fi de 350 kW

„Societatea mixtă îşi propune să instaleze un lanţ de surse de încărcare de curent continuu pentru automobilele electrice (Battery Electric Vehicles), care cuprinde rute lungi din Europa. Sursele de energie electrică de până la 350 kW vor reduce semnificativ timpul de încărcare faţă de sistemele disponibile în prezent/ Planurile presupun construirea a 400 de staţii de încărcare foarte rapidă în Europa. Reţeaua se bazează pe standardul Combined Charging System (CCS), care utilizează un conector compatibil cu cele mai multe maşini electrice actuale şi viitoare. Colaborarea fără precedent a constructorilor auto va formă o reţea de încărcare ce funcţionează indiferent de brandul auto”, au anunţat companiile implicate în proiect.

Călătoriile cu maşina electrică se vor putea face pe distanţe lungi

Obiectivul este acela de a permite călătorii pe distanţe lungi pentru conducătorii de automobile electrice (BEV).

„Acesta este un pas important pentru a facilita adoptarea maşinilor electrice pe scară largă”, susţin semnatarii protocolului.

Date fiind grupurile auto implicate, primele mărci care vor face parte din protocol sunt: BMW, MINI, Rolls-Royce, Mercedes-Benz, Smart, Ford, Audi, Porsche.

 

Un răspuns

  1. O idee foarte buna, mai ales ca acum masinile se bazeaza pe tehnologia hybrid. Bine, daca nu ai bani sa iti cumperi una, poti apela la rent a car.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri