În general se numeşte ”brânză proaspătă” sau ”telemea puţin sărată” şi este mult mai ieftină decât brânza ”veche”. De pildă, o telemea denumită ”proaspătă” poate costa 8 lei. La un calcul bazat pe tehnologia brânzeturilor, aflăm că acest preţ este la jumătatea costurilor cu laptele din care este făcută.

Iată și un exemplu: telemeaua de bivoliță costă 13 lei, iar lîngă ea, telemeaua de oaie costa 16,99 lei.  Lângă ele, telemeaua de Sebeş, supranumită ”grasă”, costă 22 de lei. Diferenţa este de 9 lei! Cum e posibil ca brânza de bivoliţă să coste 13 lei, cu 9 lei mai puţin decât cea de oaie? Mai departe: într-un galantar am găsit chiar şi telemea de vacă la preţul de 8 lei!

Valentin Popa, din localitatea Sohatu, judeţul Călăraşi, crescător de oi şi vaci a spus că aşa ceva nu poate exista. ”Pentru a obţine un kilogram de telemea de vacă este nevoie de 7 litri de lapte de vacă. Pentru a obţine un kilogram de telemea de oaie, este nevoie de 5 litri de lapte de oaie. Un litru de lapte de vacă costă 2,5 lei, la mine, la producător, iar cel de oaie 3,5 lei. Mai ieftin nu cred că există”, ne-a spus Valentin Popa.

“Este făcută din grăsime vegetală”

Astfel, 7 litri de lapte costă 17,5 lei. Dar, iată că brânza obţinută din el se vinde şi cu 8 lei kilogramul. La fel în cazul brânzeturilor de oaie: 5 litri de lapte, în valoare de 17,5 lei, produc un kilogram de brânză care se vinde cu preţuri sub 15 lei!

”Este făcută din grăsimi vegetale. Acesta este adevărul! Nu există brânză mai ieftină de 20 de lei kilogramul, care să fie făcută din lapte”, ne-a spus Valentin Popa.

Am avut pe piaţă unt cu zero la sută lapte

Brânza inexplicabil de ieftină nu este o noutate în România. În anul 2012 ţara noastră a fost inundată de aşa-zisa telemea din Bulgaria şi alte produse lactate din ţara vecină. La vremea respectivă, Protecţia Consumatorilor din România a dus produsele lactate de import în laborator.

Rezultatele au arătat că acea telemea de vacă avea 80% soia, iar untul bulgăresc avea 0% conţinut de lapte. Ministrul bulgar al Agricuturii a opinat atunci că grăsimile vegetale, conţinute de acele produse, ar fi dăunătoare sănătăţii, motiv penru care ar trebui etichetate la fel ca pachetele de ţigări.

În timp, telemeaua bulgărească a dispărut din România. Din păcate, năravul brânzeturilor din soia vândute pe post de brânză de vacă sau oaie a rămas.

Există reţete pe Internet care explică cum se face brânză din 1,5 litri lapte de soia, care poate fi preparat chiar şi în casă, la care se adaugă 1-2 linguriţe de coagulant compus din: clorură de calciu, sulfat de calciu, clorură de magneziu, sulfat de magneziu, oţet, suc de lămâie. Şi gata brânza! Să crape capra de ciudă!

 

 

776 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =