Caută
Close this search box.

Mascaţii, Plugul Mare, Capra, Mareşalul, Moşoaiele şi Fanarioţii vin la Muzeul Satului

Cete de colindători şi de mascaţi din importante zone etnografice ale ţării, păstrătoare de valoroase obiceiuri, tineri interpreţi de muzică populară şi meşteri populari se vor aduna pe uliţele Muzeului Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti în acest sfârşit de săptămână.

Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou “Am venit să colindăm. Florile Dalbe” va transpune spectatorii în minunata atmosferă a sărbătorilor de iarnă în spirit traditional prin frumoasele lor costume, bogăţia recuzitei, colindele şi urăturile, zurgălăii şi jocurile cu măşti.

Sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 13.00 ansamblul Gorjeanca va prezenta tradiţiile din Tg. Jiu și vor colinda Ion Crețeau, Andreea Haisan Braşoveanu, Loredana Streche, Gabriel Dumitru, Petronela Axintioaiei.

Duminică, 18 decembrie, va avea loc adunarea cetelor de colindători şi mascaţi din Buzău, Neamţ, Cluj, Tulcea şi Teleorman într-o spectaculoasă paradă a obiceiurilor specifice de Crăciun şi Anul Nou. Ne vom reîntâlni cu Capra, Turcul, Irodul, Mareşalul, Ţiganii, Fanarioţii, Baba şi Moşneagul, Dracul, Moartea, Moşoaiele, Căiuții și Plugul mare.

Pentru prima dată la muzeu vor fi Grupul de colindători Cercănelul din Maramureș coordonați de Anghelina Timiș Lungu, Grupul de tradiţii Mărişana – Mărişel, Cluj, Ansamblul de datini Străjerii din Dolheşti – Suceava, Urşii de la Preuteşti – Suceava Alături de aceștia, grupuri de tradiție for fi alături în ceata mare de urători – Grupul folcloric Ciobănaşul – Gura Teghii, Buzău, Ansamblul  Drumul baltagului – Borca,  jud. Neamţ, Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, jud. Tulcea, Grupul folcloric Marin Cotoanţă – Măldăeni, jud. Teleorman.

Desigur, nu vor lipsi meşterii populari, produsele gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, cozonaci, covrigi, colaci, ceaiuri, vin şi produse bio.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri