Caută
Close this search box.

Măsuri sporite de securitate la Palatul Buckingham

Poliția britanică a sporit, miercuri, măsurile de securitate la Palatul Buckingham, după atentatul de luni seara de la Berlin, fiind interzisă circulația prin fața palatului regal în momentul schimbării Gărzii, informează AFP.

Această ceremonie tradițională atrage cu regularitate sute, chiar mii de turiști în fața reședinței Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Începând de miercuri, circulația, care a fost deja supusă unor restricții, va fi interzisă între orele 10:45 și 12:30 în momentul schimbării Gărzii, o „măsură de precauție necesară” din cauza prezenței militare și a turiștilor în acest loc „simbolic”, a precizat Scotland Yard într-un comunicat.

Schimbarea Gărzii la Palatul Buckingham are loc zilnic din aprilie și până la sfârșitul lunii iulie iar în restul anului o dată la două zile.

Poliția londoneză a precizat că a luat această măsură ca urmare a atacului terorist comis luni seara, în târgul de Crăciun din centrul Berlinului.

Totodată, poliția britanică a dat asigurări că dispune de „planuri detaliate pentru protecția evenimentelor publice în perioada Crăciunului și a Anului Nou”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri