Pe la noi, e greu să găseşti ceva care să nu te ia prin surprindere. Am auzit că în America oamenii ştiu cu două săptămâni înainte când o să plouă, unde şi mai ales cât. Capul familiei are grijă să nu-i plece copiii la şcoală fără umbreluţe şi-şi montează ştergătoarele de parbriz. E drept că o tornadă tot îi surprinde până şi pe americanii ăştia, zburându-le băştile din cap.

În materie de surprize, îi batem pe yankei de departe. Cele mai mari surprize pentru noi sunt anotimpurile. În urmă cu sute de ani, omul ieşea în bătătură şi-şi dădea seama dintr-o privire cum stă. Dăduse colţul ierbii, însemna c-a venit primăvara. Fulguia şi viscolea, ce putea fi decât iarnă? Vara arde soarele, iar toamna se coc prunele şi facem o ţuică de ne lingem pe degete.

Bunele obiceiuri s-au pierdut, odată cu costumele populare. Singurul anotimp de care suntem absolut nesiguri a rămas iarna. În fiecare an, prima ninsoare este pentru cetăţean, dar mai ales pentru cetăţeanul ajuns, printr-un ciudat concurs de împrejurări, edil, echivalentă cu ploaia pentru tuaregii Saharei. Mă şi mir că scăpăm cu viaţă de la o iarnă la alta.

Nu suntem singurii neputincioşi în faţa stihiilor naturii. O mai încasează, de exemplu, şi nemţii. Am văzut pe o şosea din Germania un lucru senzaţional. O maşină a ieşit în decor şi roata a trecut peste un muşuroi de furnici care-şi vedeau liniştite de treabă. Când ne-am întors, peste câteva zile, muşuroiul fusese reconstruit exact în acelaşi loc. Furnicile germane ştiu că din punct de vedere probabilistic este aproape imposibil să mai păţească o dată ce-au păţit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =