Caută
Close this search box.

Puţini români ştiu că pot accesa fonduri europene direct la Bruxelles. Euroalesul Buda îţi arată cum!

Administraţiile publice, agenţii economici, ONG-urile, agenţiile media sau simplii cetăţeni pot accesa fonduri europene direct de la Uniunea Europeană, fără intermedierea instituţiilor statului român. În prezent, Uniunea Europeană gestionează direct aproximativ 24% din fondurile europene, ceea ce reprezintă 35 de miliarde de euro anual, sumele fiind distribuite sub formă de granturi şi contracte europene. Aceste fonduri sunt distribuite pe bază de competiţie europeană între aplicanţi din toate statele membre pe baza calităţii proiectelor primite. Pentru a-i ajuta pe românii dornici să-şi dezvolte proiectele cu ajutorul banilor europeni, deputatul european Daniel Buda, membru în cadrul Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a lansat un ghid deosebit de util, care prezintă în detaliu oportunităţile existente şi în 2017.

„În acest sens, am pregătit în acest an un material informativ pe care îl anexez raportului meu de activitate în detaliu, în care se regăsesc expuse pe larg mecanisme şi proceduri iniţiate de Comisia Europeană pentru absorbţia de fonduri direct de la UE pentru organismele publice, pentru fermieri, pentru IMM-uri, ONG-uri şi alţi beneficiari, precum şi sumele defalcate pe fiecare axă. Broşura cuprinde o serie de informaţii care sunt convins că pot răspunde nevoilor de finanţare a unor proiecte din comunităţile locale din România. În această perioadă, în calitate de europarlamentar, membru al Comisiilor de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Afaceri Juridice și Dezvoltare Regională, am participat la tot ceea ce presupune activitatea acestor comisii, venind cu o serie de propuneri care să ușureze traiul de zi cu zi al cetățeanului european în general și al cetățeanului român în special. Am încercat și sper că am reușit să vă arăt permanent, într-un mod cât mai transparent, toate inițiativele mele. Doresc să vă mulțumesc tuturor pentru toată încrederea acordată, pentru că ați avut răbdarea să îmi urmăriți activitatea și să reacționaţi ori de câte ori ați avut sugestii sau probleme de semnalat. Vă asigur încă o dată de toată deschiderea și încrederea mea în parteneriatul cu dumneavoastră, fiind convins că doar împreună vom putea reuși să ne facem viața mai bună, să reprezint cât mai bine România în Parlamentul European și să ne apărăm drepturile în Europa!“, este mesajul pe care euroalesul Daniel Buda a ţinut să-l transmită românilor în pragul Anului Nou.

Alături de acest material informativ puteţi găsi şi un raport de activitate a euroalesului Daniel Buda, la jumătatea mandatului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri