Caută
Close this search box.

Sorin Blejnar mai are de stat în arest preventiv în dosarul de trafic de influenţă

 

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins ca nefondată, miercuri, contestaţia formulată de Sorin Blejnar la arestul prevetiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, decizia fiind definitivă.

Curtea de Apel Ploieşti a judecat contestaţia formulată de Sorin Blejnar împotriva deciziei Tribunalului Prahova de prelungire a arestării preventive, dată în data de 29 noiembrie.

„Constestaţia a fost respinsă ca nefondată. Sentinţa este definitivă”, a declarat Cristina Georgescu, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Ploieşti, citat de Mediafax.

Tribunalul Prahova a decis, marţi, 8 noiembrie, arestarea preventivă a fostului preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, în dosarul în care acesta este acuzat că, în calitate de şef al instituţiei, ar fi primit peste 13 milioane de lei, alături de alte persoane, pentru exercitarea influenţei asupra unor subalterni. Pe 29 noiembrie, judecătorii au decis prelungirea arestului preventiv.

Procurorii anticorupţie îl acuză pe Sorin Blejnar că, în cursul anului 2011, a acceptat din partea unui afacerist promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul ANAF. Banii respectivi urmau să-i fie remişi lui Blejnar în schimbul exercitării influenţei asupra unor subalterni, pentru ca aceştia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri.

„În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi ceilalţi funcţionari implicaţi în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri