Caută
Close this search box.

SUA își modifică bugetul apărării, luând în calcul amenințarea militară a Rusiei

Activitățile militare în creștere în întreaga lume ale Rusiei îi îngrijorează pe oficialii militari americani de top, care au declarat că remodelează planurile privind bugetul apărării pentru a aborda mai bine ceea ce consideră acum a fi cea mai presantă amenințare la adresa securității Statelor Unite, relatează Reuters.

„Rusia este amenințarea numărul 1 pentru Statele Unite. Avem de a face cu un număr de amenințări, dar Rusia ar putea fi, din cauza aspectului nuclear, o amenințare existențială pentru Statele Unite”, a declarat secretarul Forțelor Aeriene, Deborah James, pentru Reuters, într-un interviu la Forumul Reagan pentru Apărare Națională, o reuniune care are loc anual.

James, alături de șeful de operațiuni navale, amiralul John Richardson, și subsecretarul de stat la Pentagon însărcinat cu achizițiile, Frank Kendall, și-au exprimat îngrijorarea crescută față de comportamentul tot mai agresiv al Rusiei în interviuri acordate sâmbătă seară, potrivit Agerpres.

Comentariile lor intervin în timp ce Pentagonul finalizează o evaluare de securitate clasificată pentru președintele ales Donald Trump, care a promis atât să crească cheltuielile de apărare ale Statelor Unite, cât și să construiască legături mai apropiate cu Vladimir Putin.

Diplomații europeni se tem că Moscova ar putea folosi momentul dinaintea învestirii în funcție a lui Trump pentru a lansa mai multe ofensive în Ucraina și Siria, până ce președintele Barack Obama va preda mandatul, la 20 ianuarie.

FOTO: vice.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri