Zeci de doljeni din Băileşti îşi vor boteza, vineri, de Bobotează, caii şi îi vor pune la întrecere, iar în Calafat, cei mai curajoşi credincioşi vor sări în Dunăre să recupereze crucea aruncată de preot în apele fluviului.
În ziua Botezului Domnului, Bobotează, când se slujeşte în biserică agheasma mare, creştinii din Dolj aduc acasă această apă sfinţită, stropind cu ea prin casă pentru alungarea duhurilor rele. Apoi stropesc pasările şi animalele pentru spor şi pomii pentru rod bogat, potrivit Mediafax.
În unele localităţi din judeţul Dolj cum ar fi Moţăţei sau Băileşti localnicii aduc la biserică şi caii frumos ţesălaţi şi împodobiţi cu panglici şi ciucuri coloraţi, care, după slujba din lăcaşul cult, împreună cu stăpânii lor, sunt stropiţi cu agheasmă de către preot.
Obiceiul este cunoscut sub numele de „Botezul Cailor”. După ce caii au fost „botezaţi”, este organizată câte o întrecere hipică, menită să arate care animal a fost mai bine îngrijit pe timpul anului.
În municipiul Băileşti, zeci de persoane sunt aşteptate să ia parte la sărbătoare. „Manifestările au loc în parcare la Sala Ada Nechita, unde au fost organizate de fiecare dată. Am luat toate măsurile. Băileştenii abia aşteaptă. Fac mişcare atât ei, cât şi animalele. Va fi oficiată şi o slujbă religioasă, vor fi acordate şi premii în bani, la fel ca anul trecut”, a declarant primarul Costel Pistriţu.
Cu un premiu în bani, mai exact cu suma de 1.000 lei, va fi răsplătit şi doljeanul care va recupera crucea aruncată de preot în Dunăre, la Calafat.
Calafetenii sunt aşteptaţi în port, unde, după un program artistic popular şi slujba tradiţională susţinută de un sobor de preoţi, crucea va fi aruncată în apele Dunării pentru a fi recuperată de credincioşi. Acelaşi obicei se practică şi la Cetate, o altă localitate aflată pe malul fluviului.
Un alt obicei care se mai practică, astăzi, în satele din sudul judeţului Dolj este „Păzitul fântânilor”. În noaptea de 6 spre 7 ianuarie se fac focuri lângă fântânile din sat, iar localnicii petrec până dimineaţa.
Obiceiul păzitului fântânilor se practică în satele Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.
“Înainte vreme, la Păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16-20 ani. Acum participă copii, tineri şi bătrâni. De ceva vreme au început să participe şi femeile.
Începând din după amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului; fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva „să spurce” apa. „Spurcatul” apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă, cenuşă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri.
Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi de fiecare flăcău; acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum obiceiul se mai practică dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori. Locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum. La fel şi jocul tradiţional, specific satelor din zona Dunării”, a povestiv profesor Nicolae Dumitru, referent în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj.
Cei surprinşi dormind erau pedepsiţi. Erau mânjiţi pe faţă cu funingine, li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse. Uneori, pentru mai multă siguranţă, fântânile erau închise cu lacăte.
Dacă totuşi fântâna era „spurcată”de vreun bătrân care reuşea să se furişeze, tinerii trebuiau să o cureţe până la „ziuă” pentru ca dimineaţa apa să fie curată.
În dimineaţa de Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe uliţele satului cu “Iordănitul”.
“Cu găletuşe pline cu apă luată din fântânile păzite, amestecată cu agheasmă şi un smoc de busuioc, tinerii care au păzit fântânile pornesc pe la casele gospodarilor, în primul rând pe la cei care poartă numele de Ion sau Ioana, cu derivatele lui, apoi din casă în casă, toarnă de trei ori apă în mână la fiecare membru al familiei vizitate pentru a se spăla pe faţă. Cu smocul de busuioc îi stropesc pe toţi urându-le: „ Să trăiască Sf. Ion! Să fiţi sănătoşi! S-aveţi un an bogat! La mulţi ani!”. Dacă gazda doreşte, „iordănitorii” stropesc şi animalele şi păsările pentru spor, dar şi pomii pentru rod bogat în anul care tocmai a început. Pentru aceste urări gospodarii îi răsplătesc pe „iordănitori” cu cozonac, vin, cârnaţi sau bani”, mai spune profesorul Nicolae Dumitru.
În comuna doljeană Ghindeni, specialiştii Centrului pentru Promovarea Culturii Tradiţionale au descoperit un obicei aparte, “un iordănit singular” în zonă.
„Tineri îmbrăcaţi în costume populare completate cu panglici multicolore, echipaţi cu ciomege frumos împodobite (precum căluşarii la Rusalii), însoţiţi de lăutari (mai nou, dotaţi cu staţie de amplificare instalată pe un autoturism) merg la fiecare familie care are fete de măritat. Aici sunt aşteptaţi cu o pâine coaptă în ţest sau cuptor, un cârnat şi o sticlă cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care de prind toţi cei de faţă, iar fata joacă în această horă pâinea pe care este aşezat cârnatul şi sticla cu vin, după care le dăruieşte vătafului cetei de „iordănitori”. La finalul jocului tinerii o invită pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va desfăşura în centrul comunei. După ce sunt vizitate toate fetele de măritat, „iordănitorii” fac focul pe care vor frige cârnaţii adunaţi, vor fierbe vinul şi, împreună cu pâinea, le vor împărţi tuturor participanţilor la hora satului, horă care se întinde până târziu în noapte”, potrivit specialiştilor CJCPCT Dolj.
Pe de altă parte, doljenii din Ciupercenii Noi au un alt obicei în dimineaţa de Sfântul Ioan – „Bradurile”. „Bradurile” sunt, de fapt, crengi de pom pe care familiile celor morţi, care s-au numit Ion, Ioana, le duc dimineaţa devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniţi, le aşează lângă crucile acestora, aprind lumânări şi dau pomană în amintirea lor.
Sărbătorile de iarnă, odată cu Sfântul Ioan se încheie în majoritatea satelor şi comunelor judeţului Dolj, mai spun reprezentanţii Centrului pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, însă la Caraula şi pe 8 ianuarie este sărbătoare. Atunci se practică ”Mersul cu urâţii”.
„Prin această localitate, „mascaţi” împreună cu lăutarii satului merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele întru ferirea de rău pe întregul an a familiilor vizitate . În această zi tinerii care au păzit fântânile şi au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale iar pe cap îşi pun fel şi fel de măşti, se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac „urâţi” şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici, de fapt încercând să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de „urâţi”, luaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască şi, într-o veselie generală muzica începe să cânte, se întinde hora în curte, iar gazda îi cinsteşte cu bucate şi vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele”, a explicat profesorul Nicolae Dumitru, referent în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.
