Caută
Close this search box.

Prahova: Trei persoane au fost rănite după un accident. Drum închis Sinaia – Cota 1400

 

Trei persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, pe Drumul Naţional numărul 72, care leagă Ploieştiul de Târgovişte, în urma coliziunii dintre două maşini, iar drumul care leagă Sinaia de Cota 1400 a fost închis circulaţiei, din cauza ninsorii.

Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul a avut loc pe DN 72, pe raza localităţii Stoeneşti, fiind implicate două autoturisme.

„Un autoturism care se deplasa către Ploieşti a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula regulamentar. Trei persoane au fost rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, Raluca Brezeanu, citată de Mediafax.

Mai multe echipaje ale Ambulanţei şi ISU Prahova au intervenit. Potrivit Ambulanţei Prahova, victimele au fost transportate la spital.

„Sunt trei victime, toţi bărbaţi. O victimă de 56 de ani cu fractură deschisă de tibie, un bărbat de 23 de ani cu traumatism toracic anterior şi un altul de 33 de ani cu traumatism de şold”, a declarat dr Daniel Nicolae, manager Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.

Potrivit Poliţiei Prahova, vineri dimineaţă, drumul care leagă Sinaia de Cota 1400 a fost închis circulaţiei, din cauza ninsorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri