Caută
Close this search box.

HBO nu ştie câte episoade va avea sezonul 8 al „Game of Thrones”

 

HBO nu a stabilit încă numărul de episoade din sezonul al optulea al serialului „Game of Thrones”, iar producătorii iau în calcul realizarea unui spinoff după succesul imens al serialului fantasy, relatează flickeringmyth.com.

În această vară „Game of Thrones” va reveni cu sezonul al șaptelea, penultimul, care va avea numai șapte episoade. Apoi producătorii D.B. Weiss și David Benioff vor încheia serialul fantasy realizat după seria de romane „Cântec de gheață și foc” a lui George R.R. Martin cu un al optulea sezon, despre care se anunțase inițial că va avea șase episoade, preia Agerpres.

Totuși, până acum, HBO nu a anunțat oficial că va produce al optulea sezon, o decizie despre care directorul de programe al canalului, Casey Bloys, susține că a fost întârziată de faptul că nu se știe încă exact câte episoade ar urma să fie realizate în ultimul sezon.

„Singurul lucru la care mai lucrăm este stabilirea numărului de episoade pe care vor să-l realizeze”, a declarat Bloys pentru TV Line, referindu-se la producători. „Încă se gândesc la acest lucru pentru că, cred eu, încearcă să-și dea seama care va fi forma finală a sezonului. Întotdeauna ei optează pentru ceea ce cred că va fi cea mai bună variantă a serialului. Totul se reduce la câte episoade vor dori să facă. Oricând însă aș accepta să fie mai multe. Dacă vă este frică că nu vom realiza un al optulea sezon, vă asigur că asta se va întâmpla”, a dat asigurări Bloys.

Indiferent câte episoade va avea sezonul al optulea, cert este că serialul de televiziune „Game of Thrones” se apropie de sfârșit. Totuși, au existat destule discuții la HBO despre realizarea unui serial derivat a cărui acțiune să se desfășoare tot în universul Weteros, iar Casey Bloys a declarat pentru Variety că ar fi „o prostie” să nu ia în calcul un spinoff.

„Tot ce putem spune este că analizăm această posibilitate. Nu avem niciun scenariu, nu suntem nici pe departe aproape de a spune: ‘Hai să-l facem’. Dar este un univers suficient de mare pe care am fi proști să nu îl folosim. Este o lume cu adevărat bogată”, a mai afirmat Casey Bloys.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri