Caută
Close this search box.

Directorul firmei Confort Urban, pus sub control judiciar de DNA

 

Cristinel Viorel Farcaș, director general al societății Confort Urban SRL, firmă cu capital integral de stat, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat, printre altele, de abuz în serviciu și luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 ianuarie 2017, a lui Cristinel Viorel Farcaș, la data faptelor director general al SC Confort Urban SRL (societate cu capital integral de stat, care are ca asociat unic Consiliul Local al Municipiului Constanța), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit — 2 fapte, luare de mită, spălare a banilor, instigare la delapidare în forma traficării bunului și conflict de interese, arată Agerpres.

Conform ordonanței procurorilor anticorupție, în perioada mai 2014 — prezent, Cristinel-Viorel Farcaș, în calitate de director general al SC Confort Urban SRL și o altă persoană, cu viză de control financiar preventiv, cu rea credință, ar fi participat la atribuirea a două contracte către două societăți comerciale și ulterior la efectuarea unor plăți nelegale în cadrul celor două contracte ce au avut ca obiect servicii de transport rutier și închiriere utilaje în valoare de 22.764.600 lei, respectiv furnizarea de piatră spartă în valoare de 3.075.000 lei.

Aceste contracte, spun anchetatorii, ar fi fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale care impuneau, printre altele, organizarea unor proceduri de licitație publică.

Potrivit DNA, prin aceste acțiuni Farcaș ar fi prejudiciat bugetul SC Confort Urban SRL cu suma totală de 17.994.680 lei, reprezentând contravaloarea plăților ilegale efectuate în favoarea societăților executante.

„În același context, Cristinel-Viorel Farcaș i-ar fi cerut administratorului uneia dintre cele două societăți să achiziționeze un autovehicul marca Porsche Macan S (în valoare de 95.000 euro) pe care să i-l pună la dispoziție cu titlu de folos necuvenit, în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv atribuirea și plata serviciilor respective. Autoturismul ar fi fost folosit gratuit exclusiv și permanent de Cristinel-Viorel Farcaș și soția sa, din data de 19 noiembrie 2014 până la data de 17 martie 2016, când administratorul de drept al firmei l-a vândut fictiv soției lui Cristinel Farcaș”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri