Caută
Close this search box.

Sorana Cîrstea s-a calificat, în premieră, în optimile de finală la Australian Open

Sorana Cîrstea (locul 78 în clasamentul mondial) a câştigat, vineri, meciul cu sportiva americană Alison Riske (locul 42 WTA), scor 6-2, 7-6 (2), şi s-a calificat în optimile de finală ale Openului Australiei, de la Melbourne, disputat pe suprafaţă rapidă.

Partida a durat o oră şi 30 de minute. Sorana Cîrstea a servit cinci aşi şi a comis o dublă greşeală. Procentajul primului serviciu a fost de 56%, câştigând 73% dintre punctele jucate cu prima minge şi 65% cu mingea a doua.

Românca a reuşit patru break-uri şi a cedat de două ori serviciul. Cîrstea a înregistrat 28 de puncte direct câştigătoare şi 20 de erori neforţate.

În urma acestui rezultat, bilanţul confruntărilor directe a devenit 3-1 pentru româncă. Sorana Cîrstea (26 de ani) accede pentru prima dată în carieră în optimile de finală ale Openului Australiei, potrivit Mediafax.

FOTO: monitorulexpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri