Caută
Close this search box.

Ce despăgubiri pot primi de la UE fermierii afectaţi de gripa aviară

Germania a sacrificat deja 45.000 de curcani în această lună şi va eutanasia alte 3.000 de păsări după descoperirea mai multor cazuri de gripă aviară în mai multe ferme aviare în care a fost detectată tulpina virală H5N8, au anunţat luni autorităţile din această ţară. Gripa aviară este din nou o ameninţare serioasă şi pentru România. Autorităţile sanitar-veterinare din judeţul Braşov au confirmat, miercuri, un caz de gripă aviară a o gâscă dintr-o gospodărie din localitatea Ucea de Jos. Totodată autoritaţile sanitar-veterinare din judeţul Galaţi au confirmat, săptămâna trecută, al doilea caz de gripă aviară, la o altă lebădă care a fost găsită moartă în albia râului Bârlad, în zona comunei Iveşti, după ce anterior a fost confirmat alt caz, iar autorităţile au adoptat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii acestei boli. Aproape 40 de cadavre de păsări sălbatice au fost descoperite şi în mai multe localităţi din judeţul Constanţa, 16 probe recoltate de pe acestea fiind trimise la laborator pentru a se afla dacă au avut gripă aviară. În ultimele trei luni virusul a fost confirmat în cazul a 17 păsări, majoritatea lebede. Situaţia nu i-a lăsat indiferenţi nici pe deputaţii din Parlamentul European. În cadrul ședinței Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, a avut loc un schimb de opinii cu reprezentanții Direcţiei Generale pentru Sănătate și Siguranță Alimentară din cadrul Comisiei Europene, pe tema epidemiei de gripă aviară din sectorul avicol, epidemie care este tot mai accentuată în unele state membre din cauza răspândirii acesteia de păsările migratoare. Euroalesul Daniel Buda, unul dintre puţinii aliaţi ai agricultorilor români de la Bruxelles şi Strasbourg, a profitat de ocazie pentru a sublinia necesitatea implicării Comisiei Europene cu ajutoare financiare pentru fermieri, astfel încât aceștia să nu fie puși în situația falimentului, ci să poată gestiona eficient această problemă. „Pe scurt, cu toții conștientizăm că suntem în fața unei situație destul de delicată generată de faptul că da, vorbim de păsări migratoare greu de stăpânit însă în același timp fermierii noștrii așteaptă răspunsuri ferme la aceste problemă și solicit comisiei să reevalueze acest ajutor de 50% pentru că s-ar putea ca acest ajutor de 50% să nu împiedice falimentul unor fermieri pe de altă parte cred că este foarte important din partea Comisiei să gândească un sistem, dezvoltarea unui sistem de asigurări pentru acești fermieri care sunt în fața unor astfel de situații în așa fel încât practic această sarcină financiară să fie distribuită între Comisie, statele membre și firmele de asigurare. Altfel, o să fie foarte greu să ne luptăm oarecum cu morile de vânt în această situație câtă vreme discutăm, așa cum am spus, de păsări migratoare greu de stăpânit”, a explicat Daniel Buda. Reprezentantul Comisiei Europene a oferit un răspuns prompt: „Referitor la finanțare s-au adresat multe întrebări cu privire la aceasta, într-adevăr Comisia rambursează 50% din costurile pe care le au statele membre legate de sacrificare și dezinfectare a acestor exploatații. Pentru unele state membre, se prevede acest lucru în regulamentul care a fost aprobat acum 2 ani de către Parlament și Consiliu, unele state membre pot să beneficieze de o rambusare de până la 75%. S-a mai pus întrebarea dacă cei 20 de milioane de euro din fondul de urgență sunt suficienți. Deocamdată suntem doar la sfârșitul lui ianuarie și având în vedere această epidemie s-ar putea să epuizăm toții banii pentru tot anul sper că restul anului va fi mult mai liniștit. Într-adevăr ne trebuie mai multe fonduri pentu a putea să rambursăm statelor membre așa cum se prevede în legislație”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri