Caută
Close this search box.

Gastronomia se va întoarce în acest an la resursele originale, arhaice

 

Se poate spune că în 2017 alimentația se întoarce la bază și dietele se îndepărtează de conceptele elaborate și se întorc la origini, potrivit specialiştilor din domeniu.

În acest an, în bucătării se poartă simplitatea, dietele complicate sunt de domeniul trecutului, iar confortul revine în prim-plan. ”În ultimii ani, totul s-a învârtit în jurul dietelor, al renunțării la anumite grupe de alimente, la cumpărarea de ingrediente scumpe și la goana după superalimente și după ”super-sănătate”. Nimic din toate acestea nu este, însă, realist”, susține pentru The Guardian Thomasina Miers, chef, scriitoare, prezentatoare de televiziune.

După o perioadă în care ”fundațiile noastre au fost zdruncinate”, în care mâncarea a ajuns să însemne ”negare, vină sau sinucidere”, a venit vremea simplificării. ”Simt că a ține o dietă adaugă un plus de incertitudine nesănătoasă în viețile noastre, lucru de care nu avem nevoie”, este de părere Miers. ”Mâncarea înseamnă hrănire, confort și petrecerea timpului cu oameni care sunt importanți pentru noi. Ea presupune camaraderie și comunitate și dărâmarea barierelor. Avem nevoie de asta mai mult ca oricând”, mai spune chef-ul și totodată fondatoarea lanțului de restaurante mexicane Wahaca din Marea Britanie.

Așadar, anul acesta în bucătărie se poartă rețetele simple, iar alimentația se întoarce la ”rădăcini”. ”Cel mai sănătos mod de a mânca este să te apropii cât poți de mult de sursă. Multe legume, care sunt ieftine; multe cereale și boabe. Carne doar ocazional și doar de la animale care au fost bine îngrijite”, explică Miers.

Acest lucru nu presupune să ne petrecem mult timp și să cheltuim o avere în bucătărie, ci ”să adoptăm o abordare de modă veche în care să evităm mâncarea procesată”, după cum susține experta în gastronomie. ”Am trei copii și zero timp liber, însă mâncăm bine. Cina constă de multe ori doar în kale sotată în usturoi și ulei de măsline pe pâine prăjită, cu un ou prăjit deasupra”, a mărturisit Miers care a adăugat că este foarte probabil ca această tendință să apară în curând și în restaurante. ”Când a fost ultima oară când ați auzit pe cineva lăudând un meniu cu 20 de feluri de mâncare? Acest lucru pare desprins din deceniul trecut. Acum totul se rezumă la meniuri scurte, la gătit acasă și la lapte de la vaci care e posibil să fi mâncat ceva iarbă în viața lor”, a mai spus chef-ul care este de părere că acest lucru aduce cu el ”o doză de confort”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri