Caută
Close this search box.

Cum ajung pădurile virgine din România mobilier în casele bogaţilor Europei (VIDEO)

Un amplu reportaj difuzat de France2 arată cum marii producători de mobilier din lume, care susţin că promovează o gestionare responsabilă a pădurilor, achiziţionează fără reţineri lemn tăiat ilegal din pădurile româneşti.

Jurnaliştii francezi de la “Cash Investigation” pornesc de la o banală comodă, produsă sub sigla IKEA şi urmează lanţul de producţie până ajung în România, locul unde se fabrică piesele de mobilier şi de unde se obţine materia primă – lemnul.  Reportajul scoate la iveală cum firmele producătoare acceptă fără nicio reţinere lemn tăiat ilegal din pădurile virgine din Munţii Ţarcu, din Caraş-Severin.

Interlocutorul şi ghidul celor de la France2 a fost Gabriel Păun, preşedintele Agent Green, una dintre cele mai active organizaţii de mediu, care luptă pentru stoparea tăierii pădurilor virgine din România:

“Am lucrat cu jurnaliştii francezi cam doi ani la realizarea acestui reportaj. Acolo, în Caraş-Severin, e centrul biodiversităţii din România, dar şi centrul distrugerii. Ideea reportajului a fost simplă. Am mers într-o pădure virgină, am urmărit lemnul la depozit, de la depozit la firma care l-a tăiat, la fabrică de la Sebeş, de acolo la depozit la Cluj şi de acolo pe toată planeta, unde ajunge aceea noptieră”, spune Gabriel Păun, potrivit adevarul.ro.

”Avem o problemă şi cu tăierile ilegale, şi cu cele legale. Pentru că şi cele legale sunt abuzive, indiferent că e o proprietate de stat sau că e o proprietate privată, nu suntem de acord cu foarte multe dintre amenajamentele silvice. Se taie peste posibilitatea de exploatare, în general, şi se taie prost”, arată preşedintele Agent Green, care atrage atenţia că cei de la Romsilva văd doar partea economică şi nu sunt interesaţi deloc de partea de conservare. Gabriel Păun susţine că abuzurile Romsilva se fac cu bună ştiinţă şi cu complicitatea celor de la Garda Forestieră.

În Munţii Tarcu 1.386 de hectare cu păduri virgine, descoperite în anul 2005, sunt exploatate în acest moment cu aprobarea Direcţiei Silvice Reşita şi cu încălcarea legislaţiei. Cel puţin 28.951 de metri cubi au fost deja extraşi doar de pe un singur versant, în ultimii 5 ani, de o singură firma, Susai Servcom SRL. Agent Green solicită Ministerului Mediului să oprească imediat tăierile din aria protejată Sit Natura 2000 Munţii Ţarcu şi să instituie un moratoriu la nivel naţional.

Directorul Direcţiei Silvice Caraş-Severin, Daniel Petru Poliţa, a confirmat că este la curent cu sesizările celor două asociaţii de mediu, Agent Green şi Altitudine. În comunicatul pe care l-a transmis redacţiei „Adevărul“, susţine că face eforturi ca, pe lângă cele 6,614 de hectare de pădure virgină, să mai introducă în Catalogul pădurilor virgine şi cvasi-virgine din România încă 8.949 de hectare.

FOTO: captură France 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri