Un sindicat a sesizat instituţiile statului despre o incompatibilitate a unei persoane de la conducerea unei societăţii cu capital de stat. Toate instituţiile au tăcut, mai puţin Agenţia Naţională de Integritate, care a răspuns printr-o “opinie” şi a sugerat ca acesta nu trebuie să fie luată de bună… Ca într-o melodie a trupei IRIS: “Să nu crezi ce spun acum, vorbele-mi sunt vânt nebun (…)”.

Sub titlul “Municipalitatea a rătăcit 7,646 milioane de euro într-un service auto!”, Magna News a prezentat cazul societăţi comerciale “Ciclop” a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care câştigă 46.000 de euro din perceperea de chiririi, adică fără să facă nimic, dar care a ajuns, în mod halucinant, în pragul falimentului. Cităm mai jos una din cauze:

“În luna aprilie 2015 directorul tehnic al societăţii a chemat muncitorii, pe rând, să le spună că trebuie să-şi ia concedii fără plată, la cererea lor (!), pentru că nu mai sunt bani, iar societatea nu mai poate supravieţui dacă ei nu se sacrifică. Salariile medii din unitate, pentru muncitori, cei care realizează veniturile efective, sunt de 1.550 de lei. Sigur că situaţia este de plâns dar şi de râs – sau măcar de zâmbit,… pentru că noua directoare generală, sosită în 2014, tocmai de la șefia Tineretului Social Democrat sectorul 6… ce credeți că a făcu prima dată? Ați ghicit, şi-a mărit salariul de la la 6.600 lei – cât avea fostul director – la 11.122 ‚ apoi, dacă tot era loc, la 12.493 de lei”.

Textul integral poate fi citit aici.

În acest caz, Sindicatul Liber din cadrul Atelierului 3 – Ciclop a sesizat Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și primarul general al Capitalei despre managementul dezastruos din cadrul societății realizat de directorul Simona Butacu, totodată președinta TSD sector 6 București.

Printre aspectele sesizate se numără inclusiv faptul că aceeași directoare este și consilier în Consiliul Local al sectorului 6, aflându-se astfel în situația de incompatibilitate, potrivit legilor în vigoare.

CGMB a tăcut mâlc, iar în acest context a fost sesizată Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Iată răspunsul ANI:

“În conformitate cu art. 88 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 88

 (1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu:

a) funcţia de primar sau viceprimar; b) funcţia de prefect sau subprefect; c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; (…)”.

Bucureştiul are o altă lege a administraţiei publice locale decât judeţele? Nu!

Ca atare, se observă chiar şi din avion că litera legii este exact cea expusă de sindicat: incompatibilitate!

Iată însă concluzia finală ANI în acest caz: “Opinăm că deținerea simultană a calității de consilier local (Consiliul local al sectorului 6 București) și a funcției de manager/director la o societate comercială de interes local aflată  sub autoritatea CGMB, nu este de natură să genereze o situație de incompatibilitate”. Nu este dulce “opinarea”?

La final, ANI a ţinut să precizeze:

“Precizăm că opiniile exprimate mai sus reprezintă un punct de vedere şi nu o interpretare generală şi obligatorie a textelor de lege și a principiilor de drept”.

Adică, ANI nu aplică legea ci “exprimă opinii” care  nu sunt sunt “o interpretare obligatorie a textelor de lege”. Pe scurt, e un răspuns la mişto din partea unei instituţii a statului, de genul: “pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”! Sau: “Legea suntem noi!” – adică statul de drept a murit.

 

1 COMENTARIU

  1. Excelent articol ! Daca dna Butacu este sustinuta de consiliul PSD, are impresia ca poate face orice doreste.
    Poate ca atunci cand Partidul va afla ce abuzuri si ilegalitati face, cand i se va cere sa isi justifice salariul de mii de euro, va pricepe ca locul ei n u este acolo. Duduia asta cu fite si figuri, nu se pricepe, nu stie ce are de facut, NU e o profesionista. Rusine.
    Oare cine este protectorul ei ?
    Au uitat sloganul.. “Oraşul nostru, nu moşia voastră!” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here