Caută
Close this search box.

Artişti hip-hop români, cu auzul fin, reacţionează la reflecţiile lui Liviu Dragnea

 

Mesajul “S-ar putea să mă înşel, dar nu cumva sunteţi liderul partidului al cărui preşedinte de onoare este chiar cel care a pornit Mineriada?” a fost postat rând pe rând de Ioniţă Bogdan David alias Keed de la Şatra Benz, Florin Cage – graffiti artist, Claudiu Husaru alias Maximilian.

Recunoscuţi pentru muzica lor cu profund mesaj social în care satirizează contextele de actualitate, o parte importantă din hip-hop-erii din România au postat rând pe rând acelaşi mesaj pe pagina de facebook a preşedintelui Liviu Dragnea, la postarea acestuia conform căreia protestele de stradă de duminică sunt o nouă mineriadă, remarcă Mediafax.

Mesajul “S-ar putea să mă înşel, dar nu cumva sunteţi liderul partidului al cărui preşedinte de onoare este chiar cel care a pornit Mineriada? Ştiţi, aia adevărată, care chiar s-a întâmplat” a fost postat de Ionita Bogdan David alias Keed de la Şatra Benz, Florin Cage – graffiti artist şi membru Sweet Damage Crew, Claudiu Husaru alias Maximilian, dar şi de alţi membri ai comunităţii. Unele dintre mesaje au fost şterse de administratorii paginii, deşi conţineau acelaşi text.

De altfel, semnatarii mesajelor au pus pe paginile lor de facebook fotografii din timpul desfăşurării protestelor, semn că au participat alături de cei aproape 30.000 de bucureşteni la meetingul de duminică seara şi nu se află la prima semnalizare în spaţiu public a nemulţumirii faţă de corupţia din România.

Cel mai recent album al lui Maximilian, A 5 roată la căruţă, lansat anul trecut, conţine piesa “Mi se pare normal”, iar o parte din versuri sună astfel:

„Vreau să fie clar din start, vreau să fie clar

Nu vă mai suport şi mi se pare normal

Oricare penal ajunge primar, chiar parlamentar

Ca să poa’ să fure în ultimul hal

Hai, du-te, bă! Să-mi fie scuzat limbajul

Am tăcut atât fiindcă mi-a lipsit curajul

Că ştiu cum lucraţi, dar nu mi-am făcut bagajul.

Mor cu voi de gât, las în urma mea mesajul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri