Medicii din Germania vor putea în curând să le prescrie cannabis pacienților, după ce deputații germani au votat unanim în favoarea recunoașterii beneficiilor medicale ale acestui drog, relatează joi DPA.

Pacienții care suferă de boli grave vor putea primi cannabis pentru tratarea unor simptome ca durerea cronică, pierderea poftei de mâncare și greața provocate de chimioterapie, se arată în proiectul de lege adoptat joi de Bundestag, camera inferioară a parlamentului. Acesta urmează să intre în vigoare în martie și stipulează ca furnizorii de asigurări medicale să acopere costul cannabisului.

Folosirea cannabisului în scopuri recreative rămâne ilegală în Germania, notează DPA, citată de Agerpres.

Germania va înființa și o agenție specială care va monitoriza și implementa standarde industriale pentru producerea de medicamente pe bază de cannabis.

Ministrul german al sănătății, Hermann Groehe, a salutat noua lege, subliniind că ”oamenii care sunt grav bolnavi trebuie îngrijiți cât mai bine cu putință”.

În prezent, pacienții au nevoie de un aviz special pentru a putea folosi cannabisul în scopuri medicale și circa 1000 de persoane l-au obținut până acum.

93 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =