Caută
Close this search box.

Circulaţie îngreunată din cauza viscolului pe autostrăzile A2 şi A3

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, marţi dimineaţă, pe autostrăzile A3 Bucureşti – Ploieşti şi A2 Bucureşti – Constanţa, din cauza viscolului, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Conform sursei citate, pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti se circulă cu dificultate, vizibilitatea fiind scăzută sub 100 de metri din cauza viscolului.

Şi pe A2 Bucureşti – Constanţa traficul este îngreunat, între Fundulea şi Lehliu vizibilitatea fiind sub 100 de metri, iar între Lehliu şi Drajna vizibilitatea este scăzută sub 50 de metri din cauza viscolului.

Potrivit Infotrafic, se acţionează şi se împrăştie material antiderapant, însă din cauza vântului puternic zăpada este readusă pe şosea.

Judeţele Constanţa şi Călăraşi, alături de Caraş-Severin şi Mehedinţi, se află sub avertizare cod galben, de luni seară şi până marţi după-amiază. Meteorologii au atenţionat că, până miercuri seară, în sudul şi sud-estul ţării va fi vânt, care va putea depăşi la rafală 55 de kilometri pe oră, iar în Banat, Oltenia, jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea vor fi ninsori slabe.

Intensificările de vânt cu viteze de până la 50 km/h reprezintă principala caracteristică a vremii în Capitală, pentru perioada următoarelor trei zile, iar precipitațiile sub formă de ninsoare vor fi sporadice și de mică intensitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri