Caută
Close this search box.

Daniel Buda ne readuce cu picioarele pe pământ: „Ora exactă, fie că ne place sau nu, se dă de la Bruxelles!”

Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a organizat o întâlnire de lucru cu euroaleşii români, care au putut discuta cu ambasadoarea Luminiţa Odobescu, şi cu echipa pe care aceasta o coordonează, despre dosarele care se află în lucru pe diverse paliere ale instituțiilor europene şi despre agenda Parlamentului European.

“Una dintre temele discutate a fost Brexit-ul. Există preocupări majore asupra acestui lucru, unele state angajându-și chiar consultanți externi pentru a preveni efectele negative asupra țărilor lor. Bugetul Uniunii Europene va fi în mod cert afectat. Este important însă ca cetățenii europeni și bineînțeles și cei români din Marea Britanie să fie protejați mai departe astfel încât aceștia să nu aibă de suferit și să fie sprijiniți în mod concret. Un lucru este foarte clar: Marea Britanie nu poate avea acces la piața liberă fără să garanteze libertatea de mișcare a cetățenilor europeni în interiorul Regatului Unit.O altă temă dezbătută a fost legată de fenomenul migrației și menținerea acestuia la un nivel gestionabil. Din păcate, toate măsurile în acest sens costă foarte mulți bani. De departe însă, cred că cea mai importantă măsură este cea a creării așa-numitelor hot-spot-uri în afara spațiului Uniunii Europene, și aș spune eu chiar în zonele de conflict, ceea ce desigur nu ar mai pune probleme privind integrarea acestora. De asemenea, s-a discutat despre evenimentele care urmează a fi organizate pentru a marca cei 10 ani de apartenență a României la Uniunea Europeană. Dincolo de orice s-ar spune, apartenența la blocul comunitar a fost și este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla României. Discuțiile au vizat și politica în domeniul energiei și a resurselor minerale dar și mobilitatea forței de muncă în interiorul Uniunii, inclusiv Spațiul Schengen”, a dezvăluit euroalesul Daniel Buda.

“Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună a fost un subiect discutat tocmai ca urmare a faptului că cele două domenii sunt sub o presiune continuă din partea statelor net contributoare. Nu în ultimul rând, s-a ridicat din nou problema relaționării inter-instituționale dintre Guvern și parlamentarii europeni. Din păcate, nu s-a reușit să se înțeleagă suficient de mult de-a lungul timpului faptul că ora exactă, fie că ne place sau nu, se dă de la Bruxelles. Iar politicile în diverse domenii sunt creionate aici. Din păcate, și absorbția fondurilor europene sau pe înțeles, acel maldăr de milioane de euro care pot să vină spre România, are de suferit tocmai ca urmare a incapacității de a înțelege mecanismele instituționale. Colegii europarlamentari au ridicat probleme pe domeniile comisiilor lor iar eu personal am ridicat problema privind Legea Supermarketurilor dar și problema vânzării terenurilor către străini. Am subliniat totodată faptul că procesul de cadastrare trebuie să fie continuat deoarece altfel, România riscă să nu mai primească subvenții din partea Uniunii. Legat de Legea Supermarketurilor, am convenit să identificăm posibilele contradicții, dacă există, cu normele europene, astfel încât ele să poată fi corectate cât mai rapid. Până una alta, cred că această lege trebuie să fie aplicată cât mai repede cu putință astfel încât să putem vorbi de un sprijin real pentru fermieri. Legat de Politica de Coeziune, i-am solicitat doamnei Ambasador să le transmită, formal sau informal, celor care contestă eficiența acestei politici că de fapt statele net contributoare sunt la rândul lor beneficiare ale acestei politici dat fiind faptul că aproape toate lucrările de investiții din bani europeni sunt făcute de firme cu capital străin. Una peste alta, apreciez că a fost o întâlnire extrem de utilă care în mod cert va contribui prin conjugarea eforturilor tuturor europarlamentarilor, indiferent de partide, și de Reprezentanța României la o gestionare eficientă a intereselor țării noastre”, a mai precizat deputatul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri