Caută
Close this search box.

Franţa. Procurorul general Lazăr a propus o ‘listă roșie’ cu bunuri de patrimoniu traficate

 

Procurorul general Augustin Lazăr a efectuat o vizită în Franța, unde a discutat cu un oficial de la Consiliul Internațional al Muzeelor despre crearea unei „liste roșii” pentru Europa Centrală și de Est cuprinzând tipologii de bunuri de patrimoniu susceptibile de a fi traficate din zona țării noastre.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, pe 13 ianuarie, Augustin Lazăr a avut o întrevedere cu France Desmarais, director pentru programe și parteneriate în cadrul Consiliului Internațional al Muzeelor, ocazie cu care au fost discutate aspecte privind combaterea fenomenului traficului cu bunuri culturale și contribuția Ministerului Public din România la protejarea patrimoniului cultural și la crearea „listei roșii” pentru Europa Centrală și de Est cuprinzând tipologii de bunuri de patrimoniu susceptibile de a fi traficate din zona țării noastre.

Pe de altă parte, Augustin Lazăr a participat, la Paris, la ședința solemnă de începere a anului judiciar, organizată de Curtea de Casație a Franței, la invitația lui Jean-Claude Marin, procurorul general al Parchetului General al Curții de Casație a Franței, și Bertrand Louvel, președintele Curții de Casație a Franței.

La ședință au mai participat președintele Senatului, ministrul de justiție francez, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, procurori generali și președinți ai instanțelor de judecată din Franța, din alte țări ale Uniunii Europene, precum și din state situate în afara spațiului comunitar.

Ceremonia a fost urmată de un dejun de lucru organizat de președintele și procurorul general al Curții de Casație a Franței, la care au participat președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, procurorul general al Spaniei, președintele Curții de Casație a Marocului, procurorul general al Marocului și cel al Senegalului.

La eveniment, au mai fost prezenți Mona Popescu Boulin, magistratul de legătură francez pentru România și Moldova, procurorul Dragoș Nicolae Dumitru, magistratul de legătură român la Paris, și Nicoleta Ștefanov, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România, Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe.

Evenimentele au avut rolul să contribuie la întărirea cooperării judiciare internaționale între serviciile de procuratură ale țărilor participante și să eficientizeze lupta împotriva noilor tipuri de criminalitate cu care se confruntă acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri