Un om cu coeficient de inteligenţă mulţumitor, care i-a permis să supravieţuiască mai multor regimuri politice şi alimentare, constată că peste noapte ceva alb a urcat până la pervaz. Îşi trage două perechi de nădragi, mai pune o haină pe dânsul (alături de metrou şi Dâmboviţa regularizată, legendarul Ceauşescu ne-a lăsat şi acest nepreţuit sfat), iese să vadă ce-i. Ce să fie, zăpadă!
Dar nu numai. Cineva a abandonat pe trotuar o lopată de lemn. Pe vremuri, unealta a avut şi un cetăţean ataşat de coadă, dar acela s-a pierdut în viscol. Omului nu-i trece nici măcar o clipă prin coeficientul de inteligenţă să se lupte singur cu nămeţii. Dar, Dumnezeu ştie de ce, dând ascultare unui impuls din străfundurile memoriei ancestrale (poate un reflex al neoliticului) se apleacă şi ridică bucata de lemn, privind-o tâmp. Nici nu-i dăm numele ca să n-aibă necazuri când o fi vorba despre vreo angajare.
Tocmai atunci se nimereşte pe stradă un cetăţean cu un ascuţit spirit civic. De la o vreme spiritul civic se ascute mai ceva decât odinioară lupta de clasă. Deh, o fi şi viaţa mai abrazivă.
Aşadar, cetăţeanul cu spirit civic ascuţit vede lopata din mâna omului şi-l ia de revere. “De-aia aşa-zişii edili îşi fac mendrele, de-aia îşi bat joc, de-aia nu-i mai urnim de pe scaune! Că vine unul ca dumneata şi le face treaba şi ne ţinem toţi, ca oile, după unul ca dumneata şi în loc să-i luăm de gulere, să-i scuturăm şi să-i întrebăm «de ce nu vă faceţi, mă, datoria?», noi îi acoperim, le facem treaba şi-i giugiulim. Ruşine!”
Omul nostru o avea el un coeficient de inteligenţă, dar e totuşi om. N-ar rezista apelurilor civice nici dac-ar fi captiv într-un iceberg. Tot ar ieşi la o manifestaţie, tot ar mai îngăima o lozincă.
La îndemnul cetăţeanului cu spirit civic ascuţit, azvârle lopata cât colo. Se nimereşte însă că tocmai atunci trece un inspector de la primărie şi, bucuros de chilipir, îi dă o amendă, pentru pasivitate în faţa zăpezii. În timp ce pregăteşte chitanţierul, inspectorul trage şi el un şut lopeţii care-i stătea în drum.
