Caută
Close this search box.

Iohannis a declanşat procedura de organizare a referendumului

 

Președintele Klaus Iohannis, înainte de a pleca la Strasbourg, marţi, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, le-a transmis președinților celor două Camere ale Parlamentului României o scrisoare prin care anunță că a declanșat procedura privind organizarea unui referendum național prin care poporul să-și exprime voința cu privire la continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a declanșat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituția României, procedura privind organizarea unui referendum național prin care poporul să-și exprime voința cu privire la următoarea problemă de interes național: Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.

Președintele Iohannis a transmis scrisoarea președinților celor două Camere, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Liviu Dragnea, solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema menționată.

„În temeiul dispozițiilor art. 90 din Constituția României și al dispozițiilor art. 2 și 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, intenționez să cer poporului să-și exprime, prin referendum, voința suverană cu privire la următoarea problemă de interes național: Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice. Având în vedere dispozițiile legale menționate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum național referitor la problema sus-menționată”, se arată în scrisoarea președintelui Klaus Iohannis transmisă președinților Senatului și Camerei Deputaților.

Potrivit Administrației Prezidențiale, referitor la declanșarea unui referendum național a fost informat și prim-ministrul Sorin Mihai Grindeanu.

Șeful statului a anunțat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislației în materie penală.

„Această temă, în mod nefericit, a devenit o temă națională. Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor penale și a grațierii și dacă așa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice și votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor spune dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu, fiindcă atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD și atunci, dacă guvernanții au făcut o temă din asta, vor trebui să suporte votul popular pe această temă”, a declarat Iohannis la un eveniment organizat la Muzeul Palatului Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri