Caută
Close this search box.

Liviu Dragnea zice că bugetul 2017 are o “gaură de 10 miliarde” şi vrea anchetă

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că „este foarte posibil” ca luni să iniţieze o comisie parlamentară de anchetă în faţa căreia să fie chemaţi fostul premier Dacian Cioloş, fostul ministru de Finanţe, Anca Dragu, fostul ministru al Fondurilor Europene, şeful ANAF şi preşedintele Consiliului Fiscal. Aceştia ar urma să dea explicaţii în legătură cu rectificarea bugetară din noiembrie 2016, transmite News.ro.

Liderul PSD a declarat, într-o emisiune televizată, că rectificarea bugetară pozitivă din luna noiembrie ar fi fost făcută în baza unor calcule greşite. Şi că, la sfârşitul anului 2016, încasările la buget nu sunt mai mari cu 3 miliarde de lei, aşa cum a estimat Guvernul Cioloş, ci mai mici cu până la 14 miliarde de lei.

„Vorbim de cel puţin cinci persoane care trebuie să dea explicaţii: primul ministru, ministrul Finanţelor, ministrul Fondurilor europene, şeful ANAF şi preşedintele Consiliului Fiscal. Este foarte posibil ca mâine (luni – n.r.) să iniţiem o comisie de anchetă, pentru că ceea ce s-a întâmplat la Ministerul de Finanţe este ilegal. Ei au estimat pe hârtie, având la bază probabil nişte angajamente scrise din partea unor decidenţi, că veniturile în România la finalul anului 2016 vor creşte cu aproape 3 miliarde. Drept pentru care au făcut o rectificare pozitivă. Asta era undeva în 23 noiembrie. 31 decembrie ne arată că veniturile sunt mai mici cu zece miliarde sau cu 14, o să primesc toate datele mâine dimineaţă. Iertaţi-mă, dar asta este total ilegal”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a spus că din cauza acelei rectificări bugetare din noiembrie 2016, bugetul pe 2017 va avea cu zece miliarde de lei mai puţin. „Cine a minţit cu aceste date, ceea ce nu s-a mai întâmplat în România, va trebui să plătească. Să vedem şi cum domnul preşedinte de la Consiliul Fiscal a dat aviz, de fapt a certificat că aceste date sunt reale. Suntem în situaţia în care bugetul României pe anul 2017 are o gaură de 10 miliarde de lei pe care sigur că o s-o acoperim, dar aceşti 10 miliarde de lei puteau să se ducă în alte lucruri bune pentru români. Dacă lucrurile se vor adeveri ne vom afla într-o situaţie fără precedent în România”, a mai spus Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat că Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară, după ce PNL şi USR au atacat la Curtea Constituţională legea care abilitează Guvernul să emită ordonanţe de urgenţă în domeniile reglementate de legi organice.

„Convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară. De ce? Pentru ca Guvernul să poată să emită ordonanţe. Parlamentul fiind convocat în sesiune extraordinară, Guvernul poate emite ordonanţe. Noi nu ne pierdem în detalii. Am văzut că acest Guvern se doreşte să fie blocat, foarte bine, folosim toate pârghiile legale şi constituţionale pe care le avem pentru a asigura Guvernului condiţiile să guverneze”, a anunţat Liviu Dragnea într-o emisiune la un post de televiziune.

PNL şi USR susţin că legea permite Executivului să se substituie Legislativului şi că, totodată, ar permite Cabinetului Grindeanu să modifice legi organice prin ordonanţe simple, ceea ce este contrar Constituţiei.

Liderul PSD i-a transmis un mesaj şi preşedintelui Klaus Iohannis. Liviu Dragnea spune că dacă şeful statului va încerca să întârzie promulgarea legilor adoptate de Parlament, măsurile vor fi puse în aplicare prin ordonanţe emise de Guvern. Însă nu ia în calcul, în acest moment, o acţiune de suspendare a preşedintelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri