Caută
Close this search box.

Patriahul Daniel: ”Contează cât de multe bogății spirituale am adunat”

patriarhia română

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a vorbit despre înțelesurile duhovnicești ale sărbătorilor zilei de 1 ianuarie — Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și Sfântul Vasile cel Mare.

”La început de an ne gândim ce-am realizat în anul care a trecut și ne propunem noi realizări în anul în care am intrat. E bine ca noi mai întâi să facem bilanțul realizărilor duhovnicești și mai puțin al celor materiale. Pentru că în fața lui Dumnezeu nu contează cât am adunat în jurul nostru, ci cât de multe bogății spirituale am adunat în sufletul nostru. Deci, în aceste zile ne gândim dacă am fost în anul 2016 mai evlavioși, mai buni, mai milostivi decât în 2015 și îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să devenim mai apropiați de El și de semenii noștri în Anul Nou în care am intrat spre slava Preasfintei Treimi și spre-a noastră Mântuire”, a afirmat Patriarhul, citat de Agerpres.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește de 10 ori pe an: 1 și 5 ianuarie; 20 și 27 martie; 3, 10, 17, 28 și 30 aprilie; 25 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri