Caută
Close this search box.

Pregătiri de război în Europa, fără precedent după 1990

Un convoi de 24 de vehicule blindate Humvee și aproximativ 12 camioane au sosit în Polonia în cadrul unei ample desfășurări de forțe ale NATO în estul Europei. Acesta este efectul deciziei luate anul trecut de Alianța Nord-Atlantică în vederea consolidării flancului său estic, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în 2014.

Prezența prin rotație a trupelor NATO în Polonia, dar de asemenea în țările baltice, în Ungaria, România și Bulgaria, este menită să consolideze securitatea în regiune, preocupată de comportamentul agresiv al Rusiei. Acesta este prima brigadă de soldați americani și transport de armament greu, sosit în Europa de Est în cadrul operațiunii “Atlantic Resolve”, lansată de președintele Barack Obama.

“Suntem foarte aproape de ruptură”

“Desfasurarea de forţe, cea mai mare din 1990, este o manevră anti-rusă. Conform surselor deschise de informaţii, suntem foarte aproape de ruptură. Cineva încearcă  să  predefinească  „politica Trump”. Suntem foarte aproape de rupere, o acumulare de astfel de forțe masive şi propagate, este o ameninţare evidentă  pentru Rusia.

Cercuri din spatele lui Donald Trump, care l-au ajutat să ajungă preşedintele SUA care au inclusiv ramificaţii europene, l-ar împinge pe acesta către un război cu Rusia, cu toate ca el personal nu ar dori acest lucru, deocamdată. În aceste cercuri Vladimir Putin este poreclit <gangsterul>. Altfel nu se explică nici campania lui Barack Obama desfăşurată în timpul turneului său ultim în Europa în care a dat asigurări însăţi cancelarului Merkel că noul preşedinte al SUA,  Donald Trump, va continua politica ofensivă a SUA şi NATO contra Rusiei.
Oricum, un Donald Trump care atacă China, aliată a Rusiei în BRICS, nu poate fi prieten cu Vladimir Putin”, a explicat pentru Magnanews analistul militar Sebastian Sârbu, vicepreşedinte al Academiei Naţionale de Securitate si Organizarea Apărării, diplomat al Misiunii Diplomatice Americane de Relaţii Internaţionale SUA.

 

 

 

Un răspuns

  1. Cred ca aceste trupe vor umple barurile de prin coclaurii acestor tari, unde isi pot lua leafa mai putin eroic dar mai sanatos. Oricum intr-un raboi cu Rusia ei sunt precum frecarea cu aerul. Da, inca dar nu neaparat necesar un gest politic. Aceste gesturi s-au diluat precum functia de Director dupa 1990. Bine totusi ca aceste gesturi gratuite se vor imputina asa precum si viata aceasta de pana acum i-a imputinat nepermis pe cei ce nu mai au speranta si ne cer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri