Caută
Close this search box.

Punctul de amendă se majorează de la 125 de lei la 145 de lei

Începând cu luna februarie 2017, salariul minim pe economie va creşte de la 1250 de lei la 1450 de lei. Conform codului rutier, punctul de amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim, astfel că odată cu creşterea salariului minim se majorează şi punctul de amendă, de la 125 de lei la 145 de lei.

CLASA I – 2-3 puncte amendă (290-435 de lei)

Conducerea unui autovehicul cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv;

Nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;

Neîndeplinirea obligatiei proprietarului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurari decât în urma unui accident;

Nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar (sageti de culoare galbena sau alba cu vârful jos spre dreapta) care anunta schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulatie reversibila;

Conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei;

Nerespectarea obligatiei de a lasa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia;

Nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere;

Lasarea libera în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau manetei de comanda a vehiculului;

Nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului; Conducerea unui vehicul ale carui placute de înmatriculare/înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada si împiedica identificarea numarului;

Conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul de înmatriculare sau înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului de înmatriculare ori placutele nu corespund standardelor în vigoare;

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice ori care au lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil.

Folosirea incorecta a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circula din sens opus;

Folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive de tip ,mâini libere”;

Nerespectarea obligatiei de a purta în timpul circulatiei pe drumurile publice centura de siguranta ori castile de protectie omologate, dupa caz;

Depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;

Circulatia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;

Nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers;

Nerespectarea obligatiei de a folosi luminile de întâlnire si pe timpul zilei, pe autostrazi, drumuri expres si pe drumuri nationale europene (E);

Oprirea neregulamentara;

Refuzul înmânarii documentelor prevazute de lege, la cererea politistului rutier, precum si refuzul de a permite verificarea vehiculului.

CLASA II – 4-5 puncte amendă (580-725 de lei)

Nerespectarea semnalelor politistilor de frontiera, ale îndrumatorilor Ministerului Apararii Nationale, ale agentilor de cale ferata, alte persoanelor desemnate pentru dirijarea circulatiei etc.;

Nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonora

Nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de obligare;

Neîndeplinirea obligatiei de a solicita, în termenul prevazut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate;

Conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisa;

Conducerea unui autovehicul care, în mers sau stationare, polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;

Efectuarea de catre conducatorul unui vehicul a unor activitati de natura a-i distrage atentia de la conducere ori folosirea instalatiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afecteaza deplasarea în siguranta;

Conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru incendii, omologate.

Oprirea nejustificata sau circulatia pe banda de urgenta a autostrazilor sau oprirea pe partea carosabila a drumurilor expres sau a drumurilor nationale europene (E);

Depasirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;

Nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

Nepastrarea unei distante corespunzatoare fata de vehiculul care îl precede, daca prin aceasta s-a produs un accident cu avarii sau alte pagube materiale; Nerespectarea semnificatiei indicatorului „ocolire”, instalat pe refugiul statiilor de tramvai;

Patrunderea într-o intersectie atunci când circulatia în interiorul acesteia este blocata;

Stationarea neregulamentara;

Folosirea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă

CLASA III – 6-8 puncte amenda (870-1160 de lei)

Conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a carui valabilitate a expirat;

Conducerea unui autovehicul de catre o persoana care nu a preschimbat permisul de conducere national românesc la schimbarea domiciliului sau resedintei, în termenul prevazut de lege;

Neîndeplinirea obligatiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare/înregistrare a autovehiculului;

Nepastrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus;

Nerespectarea de catre conducatorul de vehicul a semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de interzicere sau restrictie ori a celor temporare, cu exceptia celor care interzic accesul sau depasirea care se încadreaza în alta clasa de sanctiuni;

Nerespectarea obligatiei de a permite parasirea intersectiei conducatorului vehiculului ramas în interiorul ei;

Nereducerea vitezei în cazurile prevazute de regulament;

Montarea la autovehicul, remorca sau tramvai a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonora sau accesorii ori modificari neomologate;

Circulatia cu un autovehicul, remorca sau tramvai cu defectiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori când acestea lipsesc;

Nerespectarea regulilor în cazul imobilizarii involuntare în pasaje subterane si tuneluri;

Nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor si al obiectelor în sau pe vehicule;

Nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;

Conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu doua roti, fara a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele roti;

Nerespectarea obligatiilor în cazul vehiculelor ramase în pana sau avariate;

Nerespectarea semnificatiei indicatorului „STOP”;

Depasirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;

Circulatia în timpul noptii sau ziua, pe timp de ceata, ninsoare abundenta sau ploaie torentiala, cu un autovehicul fara lumini sau fara semnalizare corespunzatoare;

Conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este eliberata fara drept de circulatie sau durata acesteia a expirat.

CLASA IV – 9-20 puncte amendă (1305-2900 de lei)

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat;

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara a avea montata una dintre placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare ori daca placutele cu numarul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate;

Neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile si termenele prevazute de lege;

Neefectuarea verificarii medicale periodice;

Detinerea simultana a doua permise de conducere nationale, dintre care unul eliberat de o autoritate competenta straina;

Detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonora sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept;

Detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea normala a dispozitivelor de masurare a vitezei (dispozitive antiradar);

Nerespectarea semnalelor regulamentare ale agentilor de cale ferata la trecerea la nivel;

Necomunicarea de catre proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a încredintat vehiculul spre a fi condus;

Neîndeplinirea obligatiei de a se prezenta la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare daca din accident de circulatie au rezultat numai pagube materiale;

Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe autostrazi;

Nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila;

Savârsirea de catre conducatorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participantilor la trafic;

Neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care a fost invitat pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar de vehicul;

Patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante sau materiale ce pun în pericol siguranta circulatiei;

Transportul copiilor în vârsta de pâna la 12 ani sau al animalelor pe locurile din fata ale vehiculelor;

Conducerea autovehiculului cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheata, zapada sau polei fara a avea montate pe roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate;

Neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Conventiei asupra circulatiei rutîere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea;

Stationarea neregulamentara pe drumurile publice în conditii de vizibilitate redusa;

Aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor, pe parbriz,luneta sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate si/sau certificate de catre autoritatea competenta si care sunt marcate corespunzator;

Aplicarea de afise, reclame pub., înscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrâng sau estomp. vizib. sub limita legal admisa ori împiedica sau diminueaza eficacitatea disp. de iluminare si semnaliz. luminoasa ori citirea nr. de înmatr;

Refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnica a acestuia;

Nerespectarea semnificatiei semnalelor regulamentare ale agentilor de cale ferata care dirijeaza circulatia la trecerile la nivel cu calea ferata;

Depasirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;

Conducerea unui vehicul înmatriculat sau înregistrat care nu are montata una din placutele de înmatric. sau de înreg;

Circulatia sau stationarea pe spatiul interzis care separa sensurile de circulatie pe autostrada;

Stationarea ori parcarea autovehiculelor pe autostrada în alte locuri decât cele special amenajate si semnalizate;

Executarea pe autostrada a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulatia sau traversarea de pe un sens de circulatie pe celalalt prin zonele interzise, respectiv zona mediana sau racordurile dintre cele doua parti carosabile;

Nerespectarea semnificatiei indicatoarelor „Trecere la nivel cu o cale ferata simpla/dubla fara bariere”, sau „Oprire”;

Patrunderea într-o intersectie dirijata prin semafoare, daca prin aceasta se produce blocarea circulatiei în interiorul intersectiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri