Caută
Close this search box.

Rujeola afectează cel puţin 30 de copii în Timişoara

 

Treizeci de copii cu rujeolă din vestul ţării sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, unii cu complicaţii, iar reprezentanţii unităţii medicale spun că saloanele Secţiei de Pediatrie sunt pline.

Medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, a declarat, marţi, că toate saloanele Secţiei de Pediatrie a unităţii medicale sunt ocupate. Majoritatea bolnavilor sunt diagnosticaţi cu rujeolă.

“Cu părinţi sau aparţinători, sunt toate paturile ocupate, ne-am extins şi pe secţia de adulţi. Majoritatea sunt copii, pentru că rujeola este boala copilăriei. Este epidemie şi atunci lumea nevaccinată face boala. Deja sunt foarte multe focare, iar dacă nu ai imunitate, faci boala. Din zece copii, nouă fac dacă intră în contact cu aceste focare”, a declarat medicul Virgil Musta, citat de Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara a adăugat că sunt internaţi şi copii care au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, dar au făcut boala, însă simptomele sunt mai uşoare.

“Mai sunt şi vaccinaţi, dar aceştia fac rujeolă din cauza imunităţii mai scăzute, iar boala are forme mai uşoare. Unii dintre bolnavi sunt şi cu complicaţii, cele mai frecvente sunt infecţiile bacteriene”, a afirmat Virgil Musta.

Ministerul Sănătăţii a confirmat săptămâna trecută un alt deces provocat de rujeolă, o fetiţă în vârstă de un an şi trei luni din judeţul Timiş, care nu fusese imunizată, fiind răpusă de acest virus.

„O fetiţă în vârstă de un an şi trei luni, din judeţul Timiş, a ajuns la spital cu simptomele infectării cu virusul rujeolic. Starea sa de sănătate s-a agravat, iar organismul a cedat. Probele trimise la Institutul Cantacuzino au confirmat îmbolnăvirea cu rujeolă. Fetiţa nu fusese imunizată de părinţi împotriva acestui virus. Astfel, în momentul de faţă, bilanţul epidemiei de rujeolă indică un număr de 1.969 de infectări, în 33 de judeţe, şi nouă decese provocate de acest virus, dintre care trei copii. Niciunul dintre cei trei copii care şi-au pierdut viaţa nu erau vaccinaţi. Dintre adulţi, aproape toţi fie erau neimunizaţi, fie schema de vaccinare nu a fost completă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu.

Epidemia de rujeolă izbucnită în această toamnă a determinat Ministerul Sănătăţii ca, împreună cu reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, UNICEF şi Institutul de Sănătate Publică, să propună o serie de măsuri pentru combaterea extinderii virusului. Printre măsuri se numără şi scăderea vârstei de vaccinare a copiilor, a căror imunizare va putea fi făcută acum de la 9 luni, deoarece, spun specialiştii, o caracteristică a aceastei epidemii de rujeolă este că afectează micuţii cu vârste sub un an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri