Caută
Close this search box.

Şi Trump crede că Rusia ar putea fi în spatele atacurilor cibernetice din campanie

 

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a recunoscut miercuri pentru prima dată că Rusia ar putea fi în spatele atacurilor cibernetice împotriva Partidului Democrat, însă el a criticat sever relatările apărute în presă cu privire la informațiile compromițătoare despre el pe care le-ar avea Moscova, calificându-le drept ‘știri false’ răspândite de adversarii săi politici cu ajutorul serviciilor secrete, relatează agențiile internaționale de presă.

‘Cred că a fost Rusia’ a spus Trump la prima sa conferință de presă după câștigarea alegerilor prezidențiale, recunoscând explicit posibilitatea ca Moscova să fi atacat cibernetic serverele formațiunii care a susținut-o pe Hillary Clinton, rivala sa în cursa prezidențială, relatează Agerpres.

Referindu-se la subiectul principal al zilei, adică relatărilor potrivit cărora Rusia ar dispune de informații compromițătoare despre el, Trump a spus este vorba numai despre ‘știri false’ realizate pe baza unui document pe care serviciile secrete americane l-au lăsat să se scurgă în presă și au fost preluate de acea parte a mass-media care i-a fost ostilă și în timpul campaniei electorale.

Mai multe instituții media americane au relatat marți seară despre un document de 35 de pagini ce conține informații potențial compromițătoare despre Trump, inclusiv aventuri cu prostituate la Moscova, precum și detalii despre presupuse legături ale anturajului său cu Rusia. Notele cuprinse în respectivul document au fost redactate între iunie și decembrie 2016 de către un fost agent al serviciilor secrete britanice pentru adversarii politici ai lui Trump.

Potrivit postului CNN, șefii serviciilor de informații americane i-au prezentat lui Trump, dar și lui Barack Obama și mai multor responsabili ai Congresului, o sinteză a documentului.

Difuzarea acestor informații este ‘o rușine’ pentru serviciile secrete, a punctat Trump la conferința de presă, dezmințind din nou veridicitatea lor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri