Caută
Close this search box.

Siria: Încălcările încetării focului pun în pericol negocierile de pace de la Astana

 

Încălcările repetate ale încetării focului în Siria pun în pericol negocierile de pace prevăzute să se desfășoare la sfârșitul lunii în capitala Kazahstanului, Astana, a avertizat miercuri ministrul de externe turc, Mevlüt Cavusoglu, solicitând Teheranului să exercite presiuni asupra regimului de la Damasc și a milițiilor șiite pentru a respecta armistițiul, transmite AFP.

„Dacă nu vom reuși să stopăm încălcările tot mai numeroase ale încetării focului, procesul de la Astana ar putea eșua”, a declarat șeful diplomației turce, citat de agenția Anadolu.

Rusia și Turcia, care au mediat acordul de încetare a focului în Siria, lucrează împreună pentru pregătirea unui summit ce va aduce la aceeași masă, la Astana, regimul lui Bashar al-Assad și opoziția.

„Dacă ne uităm cine comite aceste încălcări, vedem că este vorba de Hezbollah, în particular, grupările șiite și regimul (Al-Assad)”, a mai afirmat Cavusoglu, insistând că Iranul, care îl sprijină pe președintele Bashar al-Assad, trebuie „să facă presiuni asupra milițiilor șiite și a regimului”.

Mai multe grupări rebele siriene și-au suspendat participarea la pregătirile pentru negocierile de pace de la sfârșitul lunii, acuzând forțele regimului de la Damasc de nerespectarea încetării focului, în vigoare de la 30 decembrie.

Negocierile de la Astana, patronate de Moscova și de Teheran, susținute de Damasc, dar și de Ankara, care sprijină grupări rebele, ar urma să preceadă discuțiile prevăzute în februarie la Geneva, sub egida ONU.

Mevlüt Cavusoglu a anunțat miercuri că reprezentanți ruși se vor deplasa în Turcia în zilele de 9 și 10 ianuarie pentru discuții înaintea negocierilor din capitala Kazahstanului. Dacă armistițiul va fi respectat, summitul ar putea avea loc pe 23 ianuarie, a indicat ministrul turc.

Ofensiva forțelor regimului, susținute de combatanți ai mișcării șiite libaneze Hezbollah, a continuat marți în regiunea Wadi Barada, controlată de rebeli, la 15 km de Damasc, conform Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Niciuna din precedentele discuții intersiriene nu a permis începerea reglementării conflictului, declanșat în 2011 și soldat până acum cu peste 310.000 de morți și milioane de refugiați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri