Caută
Close this search box.

Studenţii de la Drept nu vor mai susţine lucrarea de licenţă din vară

Sătule să dea zeci de mii de euro pe softuri antiplagiat, facultăţile au început să renunţe la lucrările de licenţă de la finalul studiilor. Prima este Facultatea de Drept de la Universitatea din Bucureşti, unde studenţii vor rămâne, chiar din această vară, doar cu examenul grilă.

Însă atât reprezentanţii altor universităţi, cât şi cei ai studenţilor cred că aceasta poate duce la scăderea calităţii învăţământului superior.

„Deschideţi internetul şi veţi găsi de vânzare lucrare de diplomă. Nu doar la Drept, la toate facultăţile. Un fenomen pe care nu avem cum să îl controlăm”, a spus decanul Facultății de Drept, Flavius Baias.

Acesta este principalul motiv pentru care Facultatea de Drept a decis să renunţe la lucrarea de licenţă.

„Nu se justifică să achiziţionăm un soft pentru lucrările de diplomă care costă câteva zeci de mii de euro şi apoi alimentarea lui cu baze de date pentru a verifica dacă lucrurile sunt plagiate sau nu. Nu avem cum să controlăm fenomenul scrierii de către altă persoană”, a adăugat decanul Facultății de Drept, potrivit digi24.ro.

Măsura a fost discutat şi cu studenţii facultăţii.

„Mi se pare că examenul grilă reflectă cunoştinţele pe care le deprinzi în timpul facultăţii, mai mult decât licenţa scrisă”.

„Este mai greu examenul de licenţă, se aude că vor fi grile deschise, nu închise, şi ne vom pregăti mai bine şi ne va ajuta ami mult la intrarea în profesie, la Barou sau INM”.

Măsura este posibilă ca urmare a unui ordin dat de fostul ministru Mircea Dumitru, la finalul mandatului, acum două săptămâni.

FOTO: juridice.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri