Caută
Close this search box.

Un tâmplar, înregistrat la Fisc ca medic, a fost taxat de stat cu 2.000 de euro

 

Un bărbat din Dorohoi, care de 4 ani e tâmplar în străinătate, a aflat de la Fisc că timp de un an a fost angajat ca medic la Spitalul Municipal din Dorohoi. A încasat şi salariu. Conducerea spitalului pune totul pe seama unei greşeli la codul numeric personal.

Mihai Tureţchi are 48 de ani, iar din 2014 lucrează în Germania. E tâmplar. Anul trecut a cerut o adeverinţă de la Fisc din care să rezulte că nu a avut venituri în ţară. Vroia astfel să îşi regleze situaţia impozitelor în Germania, dar a avut o surpriză colosală, informează tvr.ro.

Banii sunt salariul de medic pe care Mihai l-ar fi încasat ca medic la Spitalul din Dorohoi. Datele Fiscului arată că a fost angajat în spital timp de un an, din ianuarie 2015.

Cu documentele de la Finanţe, Mihai a mers la spitalul din Dorohoi să caute răspunsuri. Spune că nu l-a primit nimeni, aşa că s-a adresat serviciul DNA Suceava, care i-a recomandat să facă o plângere la Poliţie. Managerul spitalului din Dorohoi pune totul pe seama unei erori de CNP, care a şi fost corectată.

Mihai Tureţchi a luat legătura şi cu un avocat pentru a-şi recupera pierderea de aproape 2000 de euro, diferenţa de impozit pentru veniturile din Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri