Caută
Close this search box.

Viitorul şef al Pentagonului: SUA trebuie să contracareze anumite comportamente ale Rusiei

Statele Unite vor trebui să contracareze comportamentele Rusiei în situaţiile în care cele două ţări nu pot coopera, afirmă James Mattis, desemnat de preşedintele Donald Trump pentru funcţia de secretar al Apărării.

„Am cooperat cu Rusia chiar şi în timpul celor mai negre zile ale Războiului Rece şi susţin dorinţa preşedintelui-ales de a coopera cu Rusia acum”, a declarat James Mattis în cursul audierilor în Comisia senatorială a Forţelor Armate.

„În acelaşi timp, când identificăm zone în care nu putem coopera, trebuie să contracarăm comportamentul Rusiei şi trebuie să ne apărăm dacă Rusia decide să acţioneze contrar intereselor noastre”, a adăugat James Mattis, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

„Cred că, acum, cel mai important lucru este să recunoaştem realitatea că avem de-a face cu Vladimir Putin şi să recunoaştem că încearcă să destrame Alianţa Nord-Atlantică; trebuiie să luăm măsuri integrate – diplomatice, economice, militare şi altele -, în colaborare cu aliaţii, pentru a apăra valorile”, a subliniat Mattis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri