Caută
Close this search box.

Unii politicieni PSD demisionează din partid, alţii îşi exprimă acordul pentru Ordonanţe

 

Primarul PSD din Cavnic, Maramureș, Vladimir Petruţ, a demisionat din partid. El și-a motivat gestul prin faptul că nu este de acord cu Ordonanța 13 de modificare a Codului penal și de procedură penală și că a susținut întotdeauna ”statul de drept şi nicidecum ilegalităţile”. Ulterior, el a spus că, în urma deciziei, a primit nenumărate mesaje de jignire şi amenințare.

”Am luat decizia, de a renunţa la toate funcţiile deţinute în cadrul PSD Maramureş, având în vedere situaţia în care, trebuie să recunosc, că nu sunt de acord cu OUG 13/2017. Încă din momentul intrării mele în politică, am susţinut întotdeauna statul de drept şi nicidecum ilegalităţile, iar în momentul în care am fost ales ca primar al oraşului Cavnic, am promis cetăţenilor că voi respecta legea şi că voi fi alături de ei indiferent de situaţie. Am cunoscut în PSD şi oameni de valoare, serioşi şi de bună credinţă. Doresc să mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine şi m-au susţinut în demersurile mele”, a scris primarul pe Facebook.

Vladimir Petruț era vicepreşedinte PSD Maramureş, preşedinte PSD Cavnic şi membru în Biroul Politic Judeţean.

Ulterior, el a scris pe Facebook că, în urma deciziei pe care a luat-o, aceea de a fi alături de cei care au ieşit în stradă, a primit ”nenumărate mesaje de jignire şi amenințare din partea unor ,,oameni”, care consideră, că dacă sunt ,,puternici” şi dețin momentan o parte din putere, pot să îl intimideze!”

”Doresc să le transmit pe această cale, că mă simt foarte bine și curat, datorită decizie pe care am luat-o şi dacă aş putea da timpul înapoi aş face același lucru din nou. Nu m-am așteptat să fie aşa multă lume lângă mine, care să mă susțină în acest demers. Trebuie să recunosc că mi-ați dat o lecție pe care nu o voi uita niciodată”, a mai spus el.

Nu este prima demisie din PSD, după criza provocată de adoptarea Ordonanței. Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în guvernul Ponta, Necula a scris pe Facebook că părăsește partidul. Și fostul ministru Aurelia Cristea, inițiatoarea legii anti-fumat în fostul Legislativ, a trimis o scrisoare deschisă în care își anunță demisia din partidul în care a fost membru 20 de ani.

Joi s-a anunțat și prima demisie din Guvernul Grindeanu. Ministrul Florin Jianu a anunțat că demisionează din Guvern, în urma protestelor din stradă.

Susținere necondiționată pentru premierul Sorin Grindeanu și Guvern

În consecinţă, au început să apară declaraţii de adeziune cu deciziile Guvernului, din mai multe organizaţii din ţară, precum Dolj, fieful lui Ponta,sau din Bistriţa Năsăud.

Organizația PSD Bistrița-Năsăud chiar a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă prin care își arată susținerea necondiționată pentru premierul Sorin Grindeanu și Guvern.

„Programul de guvernare votat de peste 50% dintre români poate fi pus în aplicare doar de actualul Guvern condus de Sorin Grindeanu. Dincolo de disputele din spațiul public, în mai puțin de o lună s-au luat mai multe măsuri în favoarea românilor decât în anul 2016 în total. (…) Guvernul Grindeanu a demonstrat că se ține de cuvânt și, prin urmare, organizația PSD Bistrița-Năsăud îl susține necondiționat pe premierul Sorin Grindeanu și echipa guvernamentală în implementarea planului de guvernare ales de oameni în 11 decembrie”, se precizează în comunicat.

Social-democrații afirmă că respectă dreptul la exprimare al oricărui cetățean, la fel de mult cum respectă „dreptul fundamental al democrației, votul”.

„În viziunea noastră, România are nevoie de lideri care să îi reprezinte interesele! Guvernarea este un act responsabil și nu se poate face decât în parteneriat cu oamenii care iubesc România și doresc dezvoltarea ei”, se arată în documentul citat.

PSD Bistrița-Năsăud consideră că actualul program de guvernare trebuie dus la capăt în interesul românilor.

A patra zi consecutivă de proteste, în București și alte orașe ale țării, împotriva Ordonanței de modificare a Codului Penal a scos sute de mii de oameni în stradă. În Capitală, oamenii s-au adunat din nou în Piața Victoriei, în fața Guvernului. În marile orașe din România, mobilizarea a fost una fără precedent. 300.000 de persoane au protestat, jumătate dintre aceștia în Capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri