Caută
Close this search box.

Canionul Șapte Scări a fost închis după căderea unui bloc de gheață

 

Canionul Șapte Scări a fost închis pentru vizitatori, după ce o cădere masivă de blocuri din gheață a distrus pasarela nr.1.

Cristian Popa, reprezentantul Regiei Locale a Pădurilor Săcele, care administrează obiectivul touristic, a adus precizări.

„Ne pare rău pentru turiștii care doresc să viziteze canionul, dar nu este posibil. O cădere masivă de blocuri din gheață a distrus pasarela nr.1 și a trebuit să-l închidem pentru vizitatori, din 11 februarie. Am pregătit materialele, este vorba despre niște ancore pentru a interveni, dar temperaturile scăzute nu ne permit acest lucru. Este nevoie de cel puțin cinci grade cu plus, pentru a lucra în interior. În câteva zile se poate remedia problema apărută, doar dacă ne permite vremea”, a declarat Popa, citată de Agerpres.

Canionul Șapte Scări din Masivul Piatra Mare, în apropiere de Brașov, este considerat un loc unic în țară cu căderi succesive de apă ce se prăvălesc pe pereții verticali, cățărări de zeci de metri pe scări înclinate sau verticale, dar și cu un zgomot asurzitor al apei.

Canionul a fost reabilitat în totalitate și redeschis în noiembrie 2013. Scările și pasarelele sunt din fier zincat, 100% mai sigure pentru turiști. În cuprinsul canionului există șapte cascade, cea mai înaltă fiind de 35 de metri. Frumusețea canionului constă în desele schimbări de direcție, care împiedică privirea să cuprindă în ansamblu tot canionul, astfel că nu știi la ce să te aștepți în continuare.

Obiectivul turistic reprezintă niște scări săpate în calcar, având o lungime de 160 de metri și o diferență de nivel de 60 de metri, la o altitudine de 950 de metri. Defileul este format din șapte trepte între 2,5 și 15 metri, care îi dau numele, și care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Șapte Scări, afluent al râului Șipoaiei, este crescut.

La Canionul Șapte Scări se ajunge din DN1 București — Brașov până la Cabana Dâmbul Morii, apoi pe drum marcat cu bandă galbenă, timp de aproximativ o oră. În perioada de iarnă, canionul este deschis doar în weekend.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri