Vestea bună este că preţul carburanţilor la pompă în România este, în acest moment, dintre cele mai mici din Europa. Veste proată: preţurile vor creşte din nou, pentru că şi preţul ţiţeiului va creşte. Petroliştii lumii nu sunt mulţumiţi însă cu un profit de 3 miliarde de dolari pe zi, cât este acum!…

Pentru prima dată după mulţi ani, preţul benzinei la pompă este mai mic în România decât în Austria: 1,085 euro pe litru la noi şi 1,128 de euro pe litru la ei. Sub noi, în toată Uniunea Europeană nu sunt decât bulgarii, cu 1,054 euro pe litru, polonezii, cu 1,043 de euro pe litru și estonienii, cu 1,049.

La capitolul motorină ieftină suntem pe locul șapte, cu prețul de 1,081 de euro la ei pe litru la noi. Media europeană este de 1,202 euro pe litru.

Acesta este efectul eliminării, de la 1 ianuarie 2017, a supraaccizei de 7 eurocenţi pe litru de carburant.

Pentru anul 2017 preţul va creşte către 60 de dolari barilul. De ce creşte preţul barilului? Trebuie să le plângem petroliştilor de milă?

Costul real al ţiţeiului este 25 de dolari, dar vânzarea se face la 55,23 dolari

„Preţul barilarilului de ţiţei, este astăzi de 55,23 dolari. Preţul de cost însă, unde sunt incluse extracţia, transportul şi toate taxele, nu depăşeşte 25 de dolari pe baril. Restul este profit. Altefl spus, în acest moment profitul net al petroliştilor este de 30,23 dolari pe baril. La o producţie de aproximativ 100 de milioane de barili pe zi, profitul mondial al petroliştilor se ridică la 3,023 miliarde de dolari pe zi”, ne-a explcat Gheorghe Buliga, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Profituri de 7,5 miliarde de dolari pe zi

De unde putem deduce că preţul ţiţeiului este astăzi suficient de mare pentru ca producătorii de petrol să aibă beneficiu. Cu toate acestea, aceştia forţează creşterea preţurilor, chiar dacă consecinţele asupra economeii mondiale sunt nefaste: creşte preţul combustibilului, se scumpesc produsele transportate.

Ca imagine de ansamblu, putem să deducem că profiturile din perioada când preţul ţiţeiului depăşea 100 de dolari barilul, de pildă, erau halucinante: 7,5 miliarde de dolari pe zi!

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 9 =