Caută
Close this search box.

Satul din România, unde soarele răsare de două ori. Vizitat şi de Jeremy Irons, este printre cele mai frumoase locuri din Europa

Un sat din Transilvania figurează în topul celor mai frumoase locuri din Europa.

La Rimetea, timpul pare încremenit, iar soarele răsare de două ori. Aşa spun legendele locului. Că întâi apare timid, în primele ore ale dimineții, iar apoi, ascuns după Colții Trascăului, se ridică pentru a doua oară, deasupra unui sat locuit încă din vremea romanilor.

Din istorie pare desprins tot locul.  Pe vremea comuniştilor, s-a dat ordin ca nimic să nu mai fie construit şi nimic să nu fie distrus.

Iar în 1999, Rimetea a fost trecută în patrimoniul Unesco. Din 2000, este zonă arhitecturală şi urbană protejată.

Unii săteni n-au schimbat nimic la casele moştenite. S-au mulţumit să le restaureze cu sfinţenie. De la lemn, la încuietorile din fier. Fierul a fost aurul străbunilor lor, încă de la 1.400.

Acum, turismul a rămas singura lor sursă de venit, potrivit observator.tv. Printre oaspeţii străini, a fost şi actorul Jeremy Irons, care a fost fascinat de ceea ce a văzut.

Muzeul din Rimetea cuprinde, în doar cinci camere, o colecţie impresionantă de 11 mii de obiecte folosite la exploatarea şi prelucrarea fierului şi a lemnului.

FOTO: bestofromania.eu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri