Caută
Close this search box.

50.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei: „Comunismul n-a murit/ Este Dragnea travestit”

 

Joi seara, la ora 21.00, sunt aproximativ 50.000 de oameni care protestează în Piaţa Victoriei din Capitală, unde circulaţia este complet blocată. Oamenii scandează: „DNA să vină să vă ia”, „Mâine dimineaţă radem o mustaţă”, „Abrogaţi şi demisionaţi!”,”Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta”, „Comunismul n-a murit/ Este Dragnea travestit”, iar numărul manifestanţilor continuă să crească. La puţin timp de la începerea protestului, jandarmii au cumpărat flori şi le-au împărţit manifestanţilor, după ce o fetiţă venită la protest cu tatăl ei le-a oferit flori unora dintre ei, relatează News.ro

În total, în întreaga ţară, se apreciază că protestează circa 200.000 de oameni

Numărul celor aflaţi în Piaţa Victoriei continuă să crească. Manifestanţii scandează: „România nu RoHoţia”, „Comunismul n-a murit/ Este Dragnea travestit” sau au pancarte cu diverse mesaje: „Abrogaţi şi plecaţi”, „Nu puteţi cumpăra toate generaţiile” şi „Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România”. Mai mulţi oameni le împart ceai manifestanţilor.

Bulevardelele de acces către piaţă sunt pline de oameni care se îndreaptă către manifestaţie.

Oamenii scandează: „Jandarmii sunt cu noi”, „Javra cu mustaţă ne-a furat pe faţă”, „Dragnea pentru noi este Ceauşescu doi”, „Dragnea, nu fii trist, la Jilava au dentist”, „Zi de zi aici vom fi”, „Dragnea mincinosul”.

De la metrou continuă să vină grupuri mari de oameni, care se îndreaptă spre Piaţa Victoriei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri