Caută
Close this search box.

Afişe împotriva Papei, în toată Roma

 

Capitala Italiei a fost împânzită cu zeci de afișe împotriva Papei în weekendul trecut, iar poliția din Roma încearcă să afle cine sunt autorii, informează AFP.

„Dar unde e mila ta?”, se poate citi, în dialectul capitalei, sub un portret al pontifului argentinian, cu aer ursuz, acuzat de „concedierea preoților”, „ignorarea cardinalilor”, „decapitarea Ordinului de Malta și a franciscanilor Neprihănitei Zămisliri …”.

Acuzațiile se referă la disputele avute de Papă cu conservatorii, din cadrul Ordinului de Malta, din comunitatea extrem de conservatoare a franciscanilor, dar și din rândul cardinalilor care au manifestat îndoieli cu privire la decizia lui Francisc de a permite, în unele cazuri, comuniunea divorțaților recăsătoriți, relatează Agepres.

Primăria Romei, care a șters deja, în ultimele luni, picturi murale umoristice, mai degrabă favorabile Papei, a anunțat că îndepărtat 200 de postere, iar cele care au rămas au fost acoperite de cuvintele „afișaj ilegal”.

La rândul său, poliția examinează imaginile surprinse de camerele de supraveghere în încercarea de a determina cine sunt autorii acestei campanii, care nu au semnat afișele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri