Caută
Close this search box.

Arbori seculari, tăiaţi din prima Grădină Botanică a Clujului, pentru construcţia unui hotel

Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, a dispus verificarea, în regim de urgență, asupra legalității unor tăieri de arbori seculari dintr-o curte din centrul municipiului Cluj-Napoca, care a fost prima Grădină Botanică a orașului.

Tăierea arborilor, printre care și un salcâm japonez a cărui vârstă ar fi estimată, de specialiștii de la Facultatea de Biologie a UBB și de la cei de la USAMV, la 150-200 de ani, a fost semnalată, printr-un memoriu al unor clujeni care locuiesc în apropierea curții respective.

„În urma memoriului locatarilor imobilului de pe str. M. Kogălniceanu, nr. 8, din municipiul Cluj-Napoca, înregistrat la Instituția Prefectului-Județul Cluj, care semnalează tăieri, considerate ilegale, de arbori seculari din prima Grădina Botanică a Clujului (str. Avram Iancu, nr. 23-25), în vederea construirii unui hotel, prefectul Gheorghe Ioan Vușcan a dispus verificarea, în regim de urgență, a aspectelor sesizate de cetățeni. Instituțiile vizate sunt Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Cluj, Comisariatul Județean de Mediu Cluj, Garda Forestieră Cluj, Direcția Județeană de Cultură Cluj și Inspectoratul Județean de Poliție Cluj. De asemenea, un punct de vedere a fost solicitat și Primăriei municipiului Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul Prefecturii Cluj, transmis vineri presei.

Oamenii au făcut acest demers deoarece în spațiul respectiv, pe care altădată de afla casa Călăului din Cluj, acum demolată, un om de afaceri dorește să construiască un hotel, acțiune în vederea căreia a început să curețe terenul de arbori.

„Suntem în situația disperată în care suntem nevoiți să facem o plângere penală pentru aceste fapte la Parchetul Cluj și să sesizăm Instituțiile Statului: Garda de Mediu, Agenția de Mediu, Garda Forestieră, Primăria Cluj, Consiliul Județean Cluj, presa locală și mai ales Prefectura Cluj, având în vedere că această grădină istorică a fost cândva ‘Grădina Prefecturii Cluj’, iar la nr. 19 este ‘Casa Călăului’ care a fost demolată fără niciun fel de autorizații în urma unui incendiu (…). Această grădină a fost prima Grădină Botanică a Clujului. Acolo există cel mai bătrân salcâm japonez din Transilvania de circa 150-200 ani, conform specialiștilor USAMV și Facultății de Biologie UBB, care este acum un ciot de 2-3 metri”, se menționează în scrisoarea cetățenilor.

Semnatarii scrisorii au apelat, potrivit Agerpres, și la Poliția Județului Cluj, și la Poliția Locală, de unde au primit informația că „există toate avizele necesare pentru aceste acțiuni”.

În memoriu, oamenii susțin că arborii tăiați nu ar fi fost putrezi, așa cum se spunea într-un document din dosarul depus la Primărie pentru primirea autorizației de construire a hotelului pe acel spațiu.

„Investigând avizele care au fost primite pentru această AC, emisă de Primăria Cluj, cu ajutorul avocatului care ne reprezintă am realizat că proprietarii imobilului de pe str. A. Iancu 23-25 s-au prevalat de un aviz de mediu primit pentru imobilul de la nr. 25, după care au alipit terenurile de pe str. A. Iancu 19-25 și s-au folosit de acel aviz pentru obținerea AC emisă de Primărie”, se mai arată în scrisoare.

În ceea ce privește autorizațiile — de demolare a ceea ce mai rămăsese din Casa Călăului, aflată în stare de ruină, dar și a celei de construire a noului hotel — reprezentanții Primăriei susțin că ele „au fost elaborate deoarece la dosar existau toate avizele, inclusiv de la mediu și de la monumente”.

FOTO: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri