Anul 2016 a fost cam enervant din perspective zilelor libere plătite, respectiv zilele de sărbătoare legală. Asta pentru că aproape jumătate dintre acestea s-au suprapus peste weekend. În cazul zilei libere de 1 mai, de exemplu, am asista chiar la o triplare: acestă sărbătoare liberă s-a surpaus cu prima zi de Paşti şi amândouă au căzut duminica! În 2017, însă, lucrurile s-au schimbat…

Conform Codului Muncii, în 2016 zilele de sărbătoare legală au fost şi nu au fost zile libere. Asta pentru că din 12 zile libere plătite, cinci s-au suprapus peste week end, adică au fost zile libere anulate de faptul că au căzut exact la final de săptămână. Bafta angajatorilor în ciuda angajaţilor. A fost un an mai prost în libere decât 2015, când totalul sărbătorilor picate în zile lucrătoare a fost cu unamai mult decât anul acesta.

În 2016 au fost libere, teoretic: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Anul 2017 este mult mai darnic cu sărbătorile legale. Asta pentru că faţă de 2016, sunt două sărbători legale în plus: 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor, de care am trecut şi 1 iunie, Ziua Copilului.

De asemenea, din cele 14 sărbători legale libere de anul acesta, 11 pică în zilele de lucru, nu în weekend. Adică vor fi zile libere pe bune.

Iată-le: 2 ianuarie, a doua zi de Anul Nou, care care a picat luni; 24 ianuarie, Ziua Unirii, a picat marţi; 17 aprilie, a doua zi de Paşti, va fi luni; 1 Mai –luni; 1 iunie, cade joi; a doua zi de Rusalii, 5 iunie, cade luni; Adormirea Maicii Domnului, 15 august, va fi marţi; Sfântul Andrei (30 noiembrie) va fi joi; 1 decembrie este într-o vineri; 25 şi 26 decembrie, Crăciunul, va fi luni şi marţi.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =