Responsabilii unui spital din China au admis că instituția se face vinovată de infectarea accidentală cinci persoane cu HIV, în condițiile în care un membru al personalului a refolosit un echipament medical ce trebuia aruncat, relatează joi BBC News.

Oficialii au precizat că un tehnician al spitalului a refolosit un tub utilizat pentru a trata un pacient cu HIV în cazul altor pacienți, relatează Agerpres.

Autoritățile provinciale au declarat că este vorba de o „încălcare gravă a procedurii” și au precizat că au concediat cinci persoane de la Spitalul de Medicină Chineză din orașul Hangzhou, provincia Zhejiang (estul Chinei), unde a avut loc incidentul.

Responsabili locali din domeniul sănății au indicat că au fost informați cu privire la incident în data de 26 ianuarie.

Cu toate acestea, în declarația lor în limba chineză aceștia nu au oferit nicio informație cu privire la câți alți pacienți este posibil fi fost expuși, pentru ce erau tratați aceștia sau când a avut loc infectarea.

Pacienții afectați vor primi medicamente și compensații, se mai indică în declarație.

Numărul de cazuri de HIV/SIDA a crescut brusc în China după un scandal uriaș care a avut loc în provincia Henan, în anii ’90, atunci când fermieri care și-au vândut sângele au contactat HIV din cauza măsurilor de siguranță precare.

Într-un raport recent, autoritățile chineze au indicat existența a 501.000 de cazuri raportate de HIV/SIDA până la sfârșitul anului 2014, însă nu au oferit nicio estimare a cazurilor neraportate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 6 =