Trăim, de fapt ne ducem viața, între bine și rău, altfel spus “în lumea pe dos” care ne-a fost dată ori ne-am facut-o și ne-o facem, chiar noi, cu mâna noastră, cum se zice. Iar unii, mult mai puțini, întradevar trăiesc și cât mai aproape de “oamenii lui Dumnezeu”, cum inspirat se spune și îi au ca model sau se străduiesc să le calce pe urme. Asa ni se arată a fi vremea prin care trecem din paginile cărții ”Sfinții de lângă noi” a sociologului și scriitorului Ciprian Voicilă, care înmănunchează eseuri (și interviuri)  despre “întâmplări, portrete, reflecții”, cum se lămurește chiar pe coperta cărții. L-am intalnit – cum altfel? – pe autor la Librăria Sophia, de literatură religioasă, unde mi-a dăruit pe data cartea sa, frumos gândită și împlinită. O carte care te cufundă într-o lume ce-și urmează o rânduială parcă de totdeauna, departe de vânzoleala momentului și dincolo de multimea ei dezlanțuită, dar deloc străină de frământările și căutările contemporanilor, mai ales ale celor de vârste mai tinere. Ciprian Voicila nu este teolog, dar traiește, crede și simte în fiecare clipă în lumea, însetată de bine, a credinței, slujitorilor credinței și credincioșilor. Întâlnim, între copertele cărții, călugări și pustnici, preoți și înalți ierarhi, dar si supraviețuitori ai temnițelor comuniste și, mai cu seama și mai emoționant, umbrele întrupate din amintiri ale unor eroi prea putin (înca) știuți și prețuiți ai neamului, cum sunt Valeriu Gafencu, Gh. Calciu Dumitreasa, Nicu Steinhardt, Constantin Noica și alții, cu nume mai puțin cunoscute, dar nu mai puțin martiri pentru patrie, dreptate și credință. Ba, apar în această carte și cerșetorii, adica cei alungați sau iesiți cu sau fără voia lor din viața firească și pe lângă care trecem cel mai adesea disprețuitori sau nepăsători. Dar în cerșetor, stăruie autorul în investigația și introspecția sa, trebuie să vedem nu doar un tot mai preocupant și dureros stigmat apăsat pe nesfârșita noastră tranziție (oare către ce?), ci și un răscolitor semn de întrebare: este el “o piatră de poticnire (a conștiinței –n.n.) sau biletul nostru spre rai?”

Din această lume, nu doar a binelui (căci, vai, nu se poate), ci a celor care se doresc ostenii binelui, o lume ai cărei antemergători se tot împuținează, sporind glorios șirul modelelor pentru cei ce vin, autorul revine în lumea”pe dos” a acestei clipe istorice, “una a consumului”, până și “a mondializării morții”, o lume în care “noi nu mai avem un ideal. Avem scopuri”, iar “dorul” devine simpla “dorință”. Lume care are ca indicator în principal calculabilitatea”, lume în care omul devine “o extensie a televizorului”, iar “agenții globalizării, realizată prin consum, lupta îndârjit – utilizând televiziunea, presa, filmele de consum, reclamele – împotriva credinței în Dumnezeu”. Si, atac încă mai perfid, “dacă accepta accidental, acel Dumnezeu nu trebuie nicidecum să fie creștin, ci unul global, al tuturor și trebuie să fie exploatabil comercial” (inclusiv prin subliteratura de tipul Don Brown, Paulo Coelho, desființați, în carte, ca idoli literari).

Fișa medicală schițată de Ciprian Voicila acestui început de veac și de mileniu da la iveală un diagnostic atroce și necruțător, dar exact. Întrebarea este ce ar putea oare întelege dintr-o asemenea carte atâția dintre tinerii frumoși și liberi care-si împart timpul între ecranul computerelor, pauza pentru fumat pe balconasul înalt al firmei și procedurile de scandat în cor în piața publică. Dar eu știu – chiar dacă nu o cunosc- o tânără intradevăr frumoasă si întradevar liberă care, înainte de culcare, citește câteva pagini din Viata unui Sfânt.

85 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 2 =